Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Premiile Gopo 2023. "Oameni de treabă", cel mai bun film de lungmetraj. Lista completă a câştigătorilor

Premiile Gopo 2023. Filmul "Oameni de treabă", în regia lui Paul Negoescu, a primit Trofeul Gopo pentru cel mai bun film de lungmetraj la Gala Premiilor Gopo. Producţia a primit totodată cele mai multe statuete Gopo în cadrul Galei.

de Redactia Observator

la 26.04.2023 , 08:42

Premiile Gopo 2023. "Oameni de treabă", cel mai bun film de lungmetraj. Lista completă a câştigătorilor Premiile Gopo 2023. "Oameni de treabă", cel mai bun film de lungmetraj. Lista completă a câştigătorilor - Facebook

Producţia a primit cele mai multe statuete Gopo în cadrul Galei, printre acestea numărându-se şi cele pentru cea mai bună regie - Paul Negoescu, cel mai bun actor în rol principal - Iulian Postelnicu, cel mai bun actor în rol secundar - Vasile Muraru, cel mai bun scenariu - Radu Romaniuc şi Oana Tudor, şi cel mai bun montaj - Eugen Kelemen.

Filmul "Metronom", în regia lui Alexandru Belc, care a avut cele mai multe nominalizări - 11, a câştigat Premiile Gopo la categoriile Cele mai bune costume - Ioana Covalcic, Cea mai bună imagine - Tudor Vladimir Panduru, Cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură - Irina Ianciuş şi Marie-Pierre Hattabi, şi Cele mai bune decoruri - Bogdan Ionescu.

Actriţa Ioana Crăciunescu a primit Premiul pentru Întreaga Activitate, iar actorul Mircea Andreescu a primit Premiul pentru Întreaga Carieră. Monteurii de film Melania Oproiu, Nita Chivulescu şi Mircea Ciocâltei au fost recompensaţi în cadrul galei cu Premiul Special, pentru contribuţia lor la realizarea unora dintre cele mai importante producţii de film ale României.

Articolul continuă după reclamă

Momente deosebite la Gala Premiilor Gopo

Pe acelaşi subiect

Un moment deosebit al Galei Premiilor Gopo a fost celebrarea renumitului cineast Ion Popescu Gopo, în anul în care se împlinesc 100 de ani de la naşterea sa.

Amintirea acestuia a fost evocată de actriţa Medeea Marinescu, iar violonistul Alexander Bălănescu a susţinut un moment muzical inspirat de animaţiile lui Gopo.

"Gopo a fost unul dintre cei mai importanţi regizori şi animatori din istoria cinematografiei româneşti iar operele sale sunt recunoscute pe plan internaţional pentru originalitatea şi inovaţia lor. De la 'Scurtă istorie' şi 'S-a furat o bombă' până la 'De-aş fi Harap Alb' sau 'Maria Mirabela', Gopo a creat filme care au rămas vii în memoria colectivă şi care au inspirat generaţii întregi de artişti. (...) Gopo a fost un vizionar, un maestru al animaţiei şi un mare regizor care a inspirat şi influenţat generaţii întregi de artişti din industria cinematografică. Operele sale inovatoare şi creativitatea sa au fost recunoscute în întreaga lume, iar munca sa a fost premiată cu cele mai importante distincţii internaţionale, inclusiv Palm d'Or la Festivalul de Film de la Cannes. Astfel, în numele tuturor care au avut onoarea de a fi influenţaţi de talentul şi geniul lui Ion Popescu Gopo aş dori să-i aducem un omagiu cu toţii pentru că-i suntem recunoscători pentru moştenirea sa durabilă în lumea filmului", a spus Medeea Marinescu.

Momentele artistice ale galei au fost susţinute de Sofia Vicoveanca, trupa Omul cu şobolani, care a interpretat melodia "Hai să emigrăm în America", un moment prin s-a anunţat relansarea în copie restaurată a filmului realizat de Nae Caranfil, "E pericoloso sporgersi", şi Mircea Florian, Dietrich Krauser, DJ Vasile cu melodia "Cu pleoapa de argint".

Printre cei care au înmânat premiile la Gala Gopo s-au aflat Pavel Bartoş, Andreea Vasile, Ştefan Velniciuc, Doina Levintza, Vasile Muraru, Ofelia Popii, Conrad Mericoffer, Ana Odagiu, Laura Vasiliu, Mădălina Craiu, Denis Hanganu, Gabriela Popescu, Julieta Szonyi.

Premiile acordate în cadrul galei Premiilor Gopo 2023

Premiile acordate în cadrul galei Premiilor Gopo 2023 sunt:

Premiul publicului (pentru filmul românesc cu cel mai mare succes la box office): "Teambuilding" regia Matei Dima, Cosmin Nedelcu şi Alex Coteţ;

Premiul pentru cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură: Irina Ianciuş şi Marie-Pierre Hattabi pentru filmul "Metronom";

Premiul pentru cele mai bune decoruri: Bogdan Ionescu pentru filmul "Metronom";

Premiul pentru cel mai bun sunet: Sebastian Zsemlye pentru filmul "Spioni de ocazie";

Premiul pentru cel mai bun film de scurtmetraj: "Vreau să sparg sera", regia Teona Galgoţiu;

Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj de animaţie: "Viaţă de clovn" regia Ioachim Stroe;

Premiul "Tânără speranţă": Ioana Chiţu, pentru rolul Irina din filmul "Crai Nou";

Premiul pentru cele mai bune costume: Ioana Covalcic, pentru filmul "Metronom";

Premiul pentru cel mai bun film de debut: "Imaculat", regia Monica Stan, George Chiper-Lillemark;

Premiul pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar: Ofelia Popii, pentru rolul Nicoleta în filmul "Om Câine";

Premiul pentru cel mai bun actor într-un rol secundar: Vasile Muraru, pentru rolul Primarul Costică din filmul "Oameni de treabă";

Premiul pentru cel mai bun montaj: Eugen Kelemen, pentru filmul "Oameni de treabă";

Premiul pentru cel mai bun film documentar: "Spioni de ocazie", regia Oana Bujgoi Giurgiu, producător: Tudor Giurgiu (Libra Film Productions);

Premiul pentru cel mai bun film european: "Vortex" regia Gaspar Noe, coproducţie Franţa, Belgia, Monaco (distribuitor: Independenţa Film);

Premiul pentru cea mai bună muzică originală: Alexander Bălănescu şi Ada Milea, pentru filmul "Insula";

Premiul pentru cea mai bună imagine: Tudor Vladimir Panduru, pentru filmul "Metronom";

Premiul pentru cel mai bun scenariu: Radu Romaniuc şi Oana Tudor, pentru filmul "Oameni de treabă";

Premiul pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal: Andreea Grămoşteanu, pentru rolul Alina Moga din filmul "Dog Poop Girl";

Premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal: Iulian Postelnicu, pentru rolul Ilie din filmul "Oameni de treabă";

Premiul pentru cel mai bun regizor: Paul Negoescu, pentru filmul "Oameni de treabă";

Premiul pentru cel mai bun film: "Oameni de treabă", regia Paul Negoescu.

Premiul Romanian Society Of Cinematographers (RSC) pentru cea mai bună imagine i-a fost acordat lui Tudor Vladimir Panduru, pentru imaginea filmului "Metronom".

Un număr de 18 lungmetraje româneşti lansate în cinematografe sau pe platforme VOD în 2022 au fost nominalizate anul acesta la 20 de categorii.

Premiile Gopo 2023 sunt organizate de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Entertainment » Premiile Gopo 2023. "Oameni de treabă", cel mai bun film de lungmetraj. Lista completă a câştigătorilor