Video Primarul din Moara Vlăsiei a eliberat cele 9 certificate fiscale, la o zi după reportajul Observator
Primarul din Moara Vlăsiei, care refuză de o jumătate de an să elibereze nouă certificate fiscale, a semnat în sfârşit documentele. Se întâmplă după ce ieri, Observator a prezentat întreaga poveste în exclusivitate în cadrul campaniei Coşmar Residence.
Nouă familii aşteptau documentul pentru a putea intra în posesia unor parcele de teren. Printre proprietari este şi fratele partenerei de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan. Edilul a transmis că va da şi explicaţii pentru întârzierea atât de mare. Potrivit legii, primăriile sunt obligate să elibereze actul în cel mult 3 zile lucrătoare.
Primarul i-a acuzat că ridică un complex imobiliar
În 2021, 9 familii au cumpărat un teren de 17.000 mp din Moara Vlăsiei însă, până acum, proprietarii nu au putut să intre în posesia parcelei pe care au cumpărat-o aici. Motivul? Lipsa unui certificat fiscal.
Bogdan Grădinaru a plătit acum mai bine de patru ani 10.000 de euro pentru partea sa, însă nu este nici până azi proprietar de drept. Este fratele partenerei de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan. "Are o parcelă şi sora mea. Normal că i se pare și ei absurd că nu obținem acest certificat de atestare fiscală", a declarat Bogdan Grădinaru, fratele Mirabelei Grădinaru.
Pentru proprietarii terenului, problemele au început când au încercat să îl parceleze. "Ne-am dus să facem această împărţire la primărie. Primarul ne-a spus din prima că avem nevoie de un PUZ, de un plan urbanistic zonal. Noi i-am explicat faptul că noi dorim să ieșim din indiviziune, nu vrem să construim, că nu suntem dezvoltatori imobiliari", a mai povestit Bogdan Grădinaru.
"Vina este în exclusivitate numai a lor. Dumnealor ne pun într-o situație şi la final spun: Dom’le faceți un abuz că nu ne daţi. Păi nu suntem de acord cu această dezmembrare pe care nu ne-aţi adus-o la cunoştinţă. Nu ne-aţi informat!", a răspuns Andrei Filip, primarul din Moara Vlăsiei.
"Inclusiv ne-a spus că avem obligaţia să asfaltăm drumul, să tragem canalizare, apă curentă pe drum şi să punem asfalt pe el cu beton elicopterizat aşa cum dânsul ar fi făcut într-un alt complex rezidenţial, aşa s-a exprimat", a adăugat fratele Mirabelei Grădinaru.
"Nu. Le-am zis să modernizeze acest drum prin pavare cu pavaj rutier, cu asfalt sau beton elicopterizat. Deci sunt 3 soluţii tehnice. Nu le impunem noi. Să-și aleagă dumnealor", a atacat, la rândul său, primarul.
Şi ceilalţi proprietari ai terenului acuză atitudinea primarului. "În primă fază m-a certat între ghilimele, de ce nu l-am sunat înainte să cumpărăm... N-am înţeles de ce trebuia să-l sun pe primar ca să cumpăr oriunde în ţara noastră un teren. Mi se pare total absurd", a precizat Cristian Puşcov, unul dintre proprietari.
"Când am cumpărat terenul, soţia mea tocmai născuse şi acum a născut al doilea copil. Unul are 4 ani jumate, celălalt 2 ani şi nu știu când vom putea să facem împărțirea finală. Câţi ani vor avea copiii", a adăugat şi Dan Andrei Cezar, alt proprietar de teren în Moara Vlăsiei.
Edilul, aflat la al cincilea mandat, câștigat cu sută la sută din voturi, pentru că anul trecut nu a avut niciun contracandidat, era convins că legea e de partea lui. Spunea că până și fostul primar general al Capitalei i-ar da dreptate. "Domnul preşedinte s-a luptat mult cu aceleaşi situații pe la Bucureşti. Știţi foarte bine că a blocat toate dezvoltările astea haotice, toate PUZ-urile. Știți foarte bine situația asta. Cred că în această situaţie punctuală ar fi de acord cu mine", a subliniat primarul din Moara Vlăsiei.
"Legea ne permite să ieşim din diviziune făcând aceşti pași, de a împărţi terenul din doi în doi. Practic noi am executat nouă paşi prin notariat", a explicat Bogdan Grădinaru. Apoi au cerut certificatul de atestare fiscală. Un document pe care, potrivit legii, primăria trebuia să îl elibereze în cel mult 3 zile lucrătoare.
Un certificat fiscal care nu mai vine
"Prima cerere am depus-o în aprilie. Ne-au ignorat complet", a spus cumnatul preşedintelui Nicuşor Dan. Legea este însă foarte clară. "Emiterea certificatului fiscal este o obligație a administraţiei publice locale. Judecătorul ar trebui să spună: aplică legea, altfel sancţiunea este aceasta. Mergi la birou și emite-le! Cam asta e povestea. Ce ar trebui să se întâmple", potrivit lui Paul Dumbrăvanu, avocat specializat în imobiliare.
Doar că, spun proprietarii, legea nu se aplică întotdeauna la Moara Vlăsiei, așa că 5 luni mai târziu, au depus din nou cereri la Primărie. "Primarul a spus: "Aaaa, voi sunteți cei cu terenul de lângă pădure?! V-am spus că nu o să vă semnez nimic" şi într-un fel dacă îl mai enervăm mult, acest teren din intravilan agricol o să fie scos în extravilan că face o şedinţă de consiliu local. Practic vrea să ne şi pedepsească", a mai menţionat Bogdan Grădinaru.
"Adică o să vă fac rău, o să vedeţi voi că nu o să puteţi să construiți acolo... iarăşi nu înțeleg de ce nu e bine să construim până la urmă pentru primărie e o dezvoltare, nu?", a zis Cristian Puşcov.
Nici primăria nu a adus utilitățile până la teren
Primarul din Moara Vlăsiei susţine că proprietarii celor 17.000 de metri pătrați vor să construiască un cartier rezidențial, îi consideră dezvoltatori imobiliari, aşa că le cere exact ce prevede legea: plan urbanistic zonal şi investiţii în infrastructură: reţea de apă, canalizare, gaze şi curent electric, plus un drum lung de 500 de metri şi lat de 9 metri în interiorul viitorului complex.
"PUZ-ul e valabil şi obligatoriu pentru parcele cu front la stradă peste 30 metri, au 60 de metri, pentru parcele cu raportul laturilor mai mic de o treime, e clar, pentru parcele mai mari de 5.000 de metri. Dacă discutăm de minim 9 locuinţe e un minicartier. Adică ei s-au legat de mâini şi de picioare. Ei nu pot introduce utilităţi pe drumul ăla. Nu au cum din punct de vedere financiar. Din punct de vedere legal nu le poate introduce nimeni pentru că e un drum în coproprietate", a spus Andrei Filip, primarul din Moara Vlăsiei.
Însă nici Primăria nu a adus utilităţile publice până la terenul cu pricina. "Pe acest drum nu există canalizare. Mai sunt 200-300 de metri până la terenul dumnealor și într-adevăr aici nu există reţele de utilităţi. Pe viitor, în funcție de posibilităţile materiale pe care le vom avea, probabil că vom introduce utilităţi şi pe porțiunea de teren până la proprietatea dumnealor", a adăugat primarul.
Suspiciuni privind interese imobiliare
În Moara Vlăsiei nu ai nevoie de plan urbanistic zonal dacă terenul are sub 5.000 de metri pătraţi. La rândul lor, proprietarii cred că refuzul primarului nu are nicio legătură cu respectarea legii.
"Cred că el a vrut să cumpere terenul ăsta, noi i-am luat-o înainte şi el s-a trezit cu terenul ăsta că nu mai este disponibil. Ştiu că dumnealui, nu în mod direct, a ridicat mai multe complexe rezidențiale în Moara Vlăsiei. Deci mă gândesc că poate fi un interes în această zonă, având în vedere și faptul că este lângă pădure", a avertizat Bogdan Grădinaru.
"Nu am teren în zonă, nu am avut, nu dezvolt în zonă, nu fac nimic de genul acesta. Deci sunt nişte acuzaţii nefondate și sunt niște motivaţii ridicate ca să ascundă defapt situaţia reală", a replicat primarul.
"Următorul pas este să dăm primăria în judecată numai că este extrem de bizar să ajungem într-un tribunal să ne judecăm pentru o hârtie atât de banală cum este certificatul de atestare fiscală", a conchis Bogdan Grădinaru.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰