Presa britanică, despre prestaţia Alexandrei de la Eurovision: "Versuri despre sufocat femei şi teme sexuale"
România s-a calificat în finala Eurovision cu una dintre cele mai controversate prestaţii ale ediţiei, potrivit presei britanice. Alexandra Căpitănescu, în vârstă de 22 de ani, a atras atenţia publicului şi a criticilor după ce a interpretat piesa "Choke Me", într-un show "cu influenţe bondage, ţinută din piele şi momente coregrafice provocatoare", pe scena de la Vienna Stadthalle.
Reprezentanta României la Eurovision, Alexandra Căpitănescu, s-a calificat în finala concursului, după prestaţia din a doua semifinală, desfăşurată joi seară la Vienna Stadthalle.
Artista, în vârstă de 22 de ani, a uimit publicul joi seară cu momentul pus în scenă pentru piesa "Choke Me", o melodie care a fost descrisă ca având influenţe inspirate de zona bondage. Versurile au atras rapid atenţia, mai ales prin repetiţia expresiei care dă şi titlul piesei.
"Tot ce am nevoie este iubirea ta. Vreau să mă sufoce, să mă sufoce, să mă sufoce. Născută ca tu să mă controlezi. Vreau să mă sufoci, s-s-s-sufocă-mă, s-s-s-sufocă-mă. Iubeşte-mă, fă-mi plămânii să explodeze", sunt câteva dintre versurile melodiei.
Alexandra Căpitănescu, moment incendiar pe scena Eurovision 2026
Pe scenă, Alexandra Căpitănescu a apărut într-o ţinută integrală din piele neagră. Momentul a început cu artista legată de chitarişti prin frânghii albe, luminoase, într-o punere în scenă care a accentuat caracterul vizual intens al piesei.
În timpul interpretării, cântăreaţa "a mers de-a buşilea pe scenă, în timp ce jeturi de foc se ridicau în aer", scrie Daily Mail. Show-ul a provocat reacţii împărţite, iar mai mulţi comentatori au susţinut că Eurovision nu ar fi locul potrivit pentru o piesă ale cărei "versuri pot fi asociate cu sufocarea femeilor şi cu teme sexuale", mai notează publicaţia britanică.
Explicaţia artistei
În faţa controverselor, Alexandra Căpitănescu a reacţionat pe reţelele sociale şi a negat că piesa ar avea o semnificaţie sexuală.
"Am o responsabilitate faţă de oamenii care îmi ascultă muzica, vin la concertele mele sau mă urmăresc pe reţelele sociale", a scris Alexandra Căpitănescu.
"Choke Me" este o metaforă pentru presiunea pe care uneori o punem asupra noastră. Vorbeşte despre frici interioare, îndoială de sine şi sentimentul de a fi sufocat emoţional de propriile aşteptări. Nu a fost niciodată gândită să reprezinte ceva sexual", a explicat reprezentanta României la Eurovision.
Artista a mai spus că, în calitate de compozitoare, foloseşte adesea simboluri pentru a exprima emoţii greu de descris direct.
"Ca autoare de piese, folosesc adesea simbolismul pentru a da formă unor sentimente care sunt greu de explicat direct. Această piesă reflectă greutatea anumitor lupte emoţionale şi drumul de a-ţi recâştiga vocea şi autonomia. Muzica este felul în care procesez emoţiile complicate şi înţeleg lumea mea interioară", a transmis ea.
"Când încetez să mai pun presiune pe mine, îmi ating potenţialul maxim. Versurile sunt despre recâştigarea controlului asupra anxietăţii şi emoţiilor care te sufocă. Le sunt recunoscătoare tuturor celor care ascultă şi interacţionează cu muzica mea cu bună-credinţă", a adăugat Alexandra.
Reacţii şi pentru prestaţia Marii Britanii
Controversele din semifinală au venit într-o seară în care şi reprezentantul Marii Britanii a fost ţinta comentariilor ironice ale fanilor Eurovision. Look Mum No Computer, numele de scenă al lui Sam Battle, în vârstă de 37 de ani, a urcat pe scenă cu piesa "Eins, Zwei, Drei".
Artistul a purtat o salopetă roz, în timp ce dansatori costumaţi în computere au evoluat într-un decor care imita un atelier. Sam Battle a cântat la sintetizator, însă momentul nu a convins pe toată lumea.
"Fix când crezi că este absolut imposibil să fie mai rău, piesa Marii Britanii reuşeşte din nou! Gunoi total. Zero puncte!", a scris un utilizator pe X.
"De ce se descurcă atât de prost Marea Britanie la Eurovision? LOOK MUM NO COMPUTER este încă o prestaţie dezastruoasă. Nu am mai avut o piesă bună de la Sam Ryder", a comentat altcineva.
"A fost jenant pentru Marea Britanie. Aş fi surprins dacă primim vreun punct anul acesta", a fost o altă reacţie.
Delta Goodrem, lăudată de fanii Eurovision
În schimb, alţi telespectatori au considerat că un moment excentric ar putea ajuta Marea Britanie mai mult decât o piesă convenţională. Unii au comparat prestaţia cu cea de anul trecut, când Remember Monday s-a clasat pe locul 19 din 26.
"Marea Britanie chiar a fost foarte interesant de urmărit! Şi amuzantă. Mult mai bine decât mă aşteptam!", a scris un fan.
"Mi s-a părut că punerea în scenă a Marii Britanii la Eurovision a fost genială. Nu este o piesă prietenoasă cu radioul, dar îţi rămâne în minte pentru că este foarte catchy. Este nebunească, dar îmi place că am încercat ceva excentric şi diferit, pentru că ultimele piese de radio nu ne-au adus puncte", a comentat un alt utilizator.
În aceeaşi seară, Delta Goodrem, în vârstă de 41 de ani, a fost lăudată de public pentru prestaţia sa în numele Australiei, cu piesa "Eclipse", mulţi fani considerând-o unul dintre cele mai puternice momente ale serii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
