Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video TIFF 2022. Începe cel mai mare festival de film din România: Care sunt surprizele pregătite pentru ediţia din acest an

La Cluj-Napoca, în doar câteva ore, începe Festivalul Internațional de Film Transilvania. Cele mai aşteptate producţii cinematografice ale ultimului an vor fi proiectate timp de 9 zile.  

de Redactia Observator

la 17.06.2022 , 13:07

Alex Prunean - reporter Observator: Vor fi foarte multe filme, la fel de mulţi invitaţi speciali şi proiecţii în locuri nebănuite. Acestea sunt principalele lucruri care caracterizează şi ediţia din acest an a Festivalului de Film Transilvania, a 21-a la număr. În total, vor fi nu mai puţin de 350 de proiecţii din 50 de ţări şi peste 1.000 de invitaţi speciali, mulţi dintre ei actori cunoscuţi nu doar la nivel naţional ci şi internaţional. Primele proiecţii au început deja în câteva cinematografe din oraş, dar deschiderea oficială va avea loc în această seară la ora 20:45 în Piaţa Unirii, unde va avea loc Gala de Deschidere. Peste 2.500 de persoane sunt aşteptate să vină în această seară în Piaţa Unirii pentru a vedea actorii şi invitaţii speciali care vor păşi pe covorul roşu, dar şi pentru a vedea prima proiecţie care va avea loc în centrul Clujului. Vorbim despre filmul "Reţeaua James" care vorbeşte despre avorturile clandestine din America Latină. În acest an, Premiul Special TIFF va merge către actriţa româncă Maia Morgenstern căreia îi va fi premiată întreaga carieră. 

Cea de-a 21-a ediție a TIFF va începe, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca. Filmul de deschidere este inspirat de activitatea rețelelor clandestine care organizau avorturi în țările din America Latină. Această ediție a festivalului reprezintă și un protest față de războiul din Ucraina, provocat de invazia rusească.

Organizatorii TIFF au anunțat și faptul că actrița Maia Morgenstern va primi un premiu de excelență, în cadrul galei de închidere a TIFF, programată în 26 iunie.

Vezi și

Și în acest an, 12 filme vor intra în competiția pentru marele trofeu al festivalului. Două dintre acestea sunt românești. De asemenea, în premieră, va exista și o competiție a documentarelor.

Anul acesta, TIFF va mai organiza proiecții pentru familii în incinta castelului din Bonțida, un cinematograf în aer liber în comuna Florești, cineconcerte și un eveniment de tip street-food, coordonat de Adi Hădean. În cadrul acestui eveniment, refugiații ucraineni din Cluj vor fi îndemnați să gătească pe strada Potaissa mâncare tradițională din țara lor. Mâncarea va fi vândută, iar profitul obținut va fi folosit tot în beneficiul ucrainenilor refugiați în România. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Entertainment » TIFF 2022. Începe cel mai mare festival de film din România: Care sunt surprizele pregătite pentru ediţia din acest an