Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ultimele pregătiri pentru Globurile de Aur 2026. Ceremonia de decernare va avea loc duminică seara

Este agitație mare în Beverly Hills: urmează Globurile de Aur. Gazda, producătorul și bucătarul au făcut repetiția generală înaintea evenimentului de duminică seară. Nikki Glaser și-a pus tocurile la treabă și, cu puțin ajutor, a reușit să ruleze covorul roșu pe care vor călca starurile de la Hollywood. Prezentatoarea galei nu a ratat momentul unei ședințe foto ad-hoc.

de Redactia Observator

la 10.01.2026 , 20:05

Organizatorii au dezvăluit un decor inedit care îi va întâmpina pe oaspeți. Mocheta roșie urcă în cascadă în jurul unei platforme de culoarea șampaniei, cu aranjamente florale deasupra. Iar un meniu cu jalapeno, caviar și salată de homar va fi pregătit special de un celebru bucătar japonez.

"O luptă după alta", în topul nominalizărilor pentru Globurile de Aur

Topul nominalizărilor pentru Globurile de Aur este condus de "O luptă după alta" în care Leonardo DiCaprio apare în rolul principal. Lungmetrajul urmăreşte povestea unui grup de foști revoluționari care încearcă să o salveze pe fiica unuia dintre ei, după ce inamicul lor iese din nou la lumină la 16 ani distanţă.

Articolul continuă după reclamă

Deşi regizorul Paul Thomas Anderson este văzut ca cel care a creat unele dintre cele mai bune filme ale secolului, nu a câștigat încă un Oscar sau un Glob de Aur.  A obţinut doar un premiu Bafta.

Locul al doilea este ocupat de "Sentimental Value " care a primit, în total, opt nominalizări, inclusiv pentru cea mai bună actriță și cel mai bun scenariu original. Filmul prezintă reîntâlnirea a două surori cu tatăl lor, un regizor cândva renumit, care îi oferă uneia dintre ele un rol în cel mai nou film al său, iar ea îl refuză.

Şi lungmetrajul "Păcătoşii" a fost nominalizat la şapte categorii. Thrillerul are în prim plan călătoria unor fraţi gemeni în orașul lor natal, doar pentru a descoperi că-i aşteaptă o forță malefică. Cea de-a 83-a ediţie a galei Globurilor de Aur va avea loc pe data de 11 ianuarie.

Lista nominalizărilor pentru Globurile de Aur 2026 poate fi consultată AICI.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la gaze?
Observator » Entertainment » Ultimele pregătiri pentru Globurile de Aur 2026. Ceremonia de decernare va avea loc duminică seara