Video Wiz Khalifa, săltat de poliţie la festivalul Beach, Please!, după ce a fumat marijuana pe scenă
Rapperul american Wiz Khalifa, care a cântat aseară la festivalul Beach, Please! de la Costinești, a fost ridicat de polițiști după ce a fumat marijuana pe scenă. Agenţii au aşteptat mai întâi ca artistul să-şi termine concertul. Concert, de altfel, mult aşteptat de zeci de mii de fani, care au ţipat cât i-au ţinut plămânii pe ritmurile antrenante ale pieselor acestuia. Cu toate astea, petrecerea de la malul mării a continuat până la răsărit. Azi e ultima zi de distracţie, iar pe scenă va urca mult aşteptatul Travis Scott.
Deşi apariţia pe scenă a lui Wiz Khalifa a fost o explozie de bucurie pentru petrecăreţi, artistul a fost nevoit să treacă după concert şi pe la secţia de poliţie. Cântăreţul ar fi fost săltat de agenţi pentru că ar fi fumat marijuana pe scenă, chiar în timpul show-ului.
Wizz Khalifa, ridicat de poliţişti după ce afumat marijuana pe scenă
Artistului i s-a părut normal un astfel de comportament, deşi în România consumul de droguri este ilegal. Wiz Khalifa s-a lăudat chiar şi pe Instagram, unde a postat o imagine din culesele spectacolului, în care, pe lângă mâncare şi băuturi, apar şi două ţigări cu marjuana. Asta chiar dacă Festivalul Beach Please promovează o campanie antidrog.
În ciuda incidentului neplăcut, concertul lui a fost unul din cele mai aşteptate momente din festival. Distracția a continuat până în zori, iar petrecăreţii s-au bucurat din plin de atmosfera explozivă.
- Beach, Please! 2024. Anitta, concert incendiar şi explozie de bucurie pentru petrecăreţi
- Beach, Please! 2024. Reacţia rapperului Yeat la intrarea pe scenă. Mama lui e româncă, dar a fost primul lui...
- "Beach, Please!" 2024. Travis Scott, Wiz Kalifa, Lil Pump şi Anitta vor urca pe scenă zilele acestea
"E un moment special pentru toată lumea. E cel mai tare festival. Pentru Wiz Khalifa am venit", spune un petrecăreţ.
Babasha, aplaudat pe scena Beach, Please!
Malul mării a vibrat şi când pe scena principală de la Beach Please a urcat cântăreţul Babasha, care în urmă cu o lună a cântat pe scenă alături trupa Coldplay, în Capitală.
"A fost o nebunie totală. Sunt foarte încărcat. Sunt foarte fericit de tot ce s-a întâmplat aici. Sunt foarte încărcat sufleteşte. Sunt mai motivat să muncesc în fiecare zi şi să îmi continui visul", spune Babasha.
Zeci de mii de tineri au ţipat cât i-au ţinut plămânii şi-au dansat până la epuizare pe ritmurile antrenante ale muzicii sale.
"E cel mai tare! E din Bacău de la noi! Îl iubesc! "
"E cel mai tare! Pentru el am venit. Lumea ştie să aprecieze ce trebuie, iar Babasha este foarte apreciat de noi", au spus mai mulţi tineri.
Plini de viaţă şi de entuziasm, tinerii au uitat de oboseala acumulată după trei nopţi de pomină şi-au fredonat neîncetat pe piesele artistului preferat. Iar prestaţia cântărețului n-a fost de-ajuns pentru mulţimea care şi-ar mai fi dorit măcar o melodie de la el.
"Vă iubesc din inimă! Mulţumesc pentru cel mai bun an din viaţa mea!", a spus Babasha.
Spectacolul de la malul mării nu se opreşte aici. În această seară pe scena principală de la Beach Please va urca mult aşteptatul Travis Scott.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰