Antena Meniu Search
x

Curs valutar

17 ianuarie 2022, Blue Monday sau cea mai deprimantă zi din an

Cea de-a treia zi de luni din ianuarie, corespunzătoare datei calendaristice de 17 ianuarie, este considerată cea mai deprimantă zi a anului.

de Redactia Observator

la 17.01.2022 , 08:23

Pentru a ajunge la această concluzie, psihologul britanic Cliff Arnal a analizat o combinaţie de factori şi consideră că "depresia colectivă" din a treia zi de luni ar fi cauzată de scăderea temperaturilor şi de o scădere a luminozităţii.

Acestor factori li se adaugă datoriile acumulate în urma sărbătorilor de sfârşit de an. Un alt motiv de depresie: vacanţele reprezintă deja doar o amintire îndepărtată, la fel ca hotărârea de a pune în aplicare bunele rezoluţii luate pe 1 ianuarie pentru anul în curs.

Blue Monday sau cea mai deprimantă zi din an

Vezi și

După primul studiu realizat de cercetătorul britanic pe această temă în 2005, alte analize au întărit şi mai mult ipoteza "Blue Monday".

Una dintre ele a demonstrat, de exemplu, că cea de-a treia zi de luni din ianuarie corespunde unui vârf de absenteism la locul de muncă, iar un alt studiu a evidenţiat o anumită creştere a numărului cererilor de divorţ care sunt depuse în instanţă.

La origine, "Blue Monday" a făcut parte dintr-o campanie publicitară, lansată de o agenţie de turism, Sky Travel, care promova avantajele călătoriilor realizate în luna ianuarie. Ideea a fost preluată apoi şi de un producător de îngheţată, într-o altă campanie publicitară, care promova, în iunie, produsele acelei companii, profitând de conceptul opus lui Blue Monday - cea mai fericită zi a anului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă păstrați susținerea pentru același candidat la reluarea alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » 17 ianuarie 2022, Blue Monday sau cea mai deprimantă zi din an