Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Blue Monday 2022 pică pe 17 ianuarie. De ce este cea mai tristă zi din an

Blue Monday, sau „Lunea cea tristă", este numele dat zilei de luni din a treia săptămână a lunii ianuarie, considerată de anumiți psihologi și sociologi drept cea mai deprimantă zi a anului. Anul acesta, lumea va fi lovită de valul de tristețe pe 17 ianuarie.

de Redactia Observator

la 12.01.2022 , 16:08

Bărbat singur pe bancă în fața unei întinderi de apa liniștită Blue Monday 2022 pică pe 17 ianuarie. De ce este cea mai tristă zi din an - Shutterstock

Blue Monday, sau ziua cea mai tristă din anul 2022, pică pe 17 ianuarie. Numele pentru această zi din luna ianuarie a apărut pentru prima dată în 2005, într-o campanie de publicitate a companiei Sky Travel. Ulterior, acestei date i-au fost atribuite mai multe conotații negative sociale: schimbarea vremii, ghinion la bani, etc.

Blue Monday 2022 pică pe 17 ianuarie 

La un moment dat, un psiholog pe nume Cliff Arnall, profesor la acel moment la Universitatea din Cardiff, a lansat o formulă matematică elaborată pentru a calcula cele mai deprimante zile ale anului. El a luat în considerare vremea, facturile la utilități, datoriile, nivelul motivațional, precum și faptul că majoritatea oamenilor urăsc zilele de luni. Iar ceea ce a reieșit e că a treia zi de luni din luna ianuarie este cea mai deprimantă zi din întreg anul.

Articolul continuă după reclamă

Cu toate că un număr mare de neurologi și matematicieni nu au fost de acord cu legitimitatea ecuației lansate de psihologul Cliff Arnall, ideea unei „Blue Monday” a rămas în mințile oamenilor până în zilele noastre. 

Ce înseamnă Blue Monday și de ce e cea mai tristă zi a anului

Ecuația în sine lansată de psihologul Cliff Arnall pentru a justifica termenul de Blue Monday este cel puțin discutabilă. Ea include variabile precum „timpul trecut de la Crăciun”, „vremea”, „nivelul datoriilor”, „nivelurile motivaționale”, „timpul trecut de la nerespectarea rezoluțiilor de anul nou” și multe alte lucruri care, de fapt, nu sunt cuantificabile, prin urmare ...nu pot fi măsurate. 

Putem admite însă că, pentru mulți, luna ianuarie este o perioadă deprimantă. Vremea este îngrozitoare, zilele sunt scurte și mulți încă încearcă să se refacă după o lungă mahmureală de la sărbătorile de iarnă.

Deci, există multe motive pentru care cineva s-ar putea simți deosebit de deprimat în timpul lunii ianuarie. Dar în fiecare an, mare parte din mass-media devine fixată pe o anumită zi – a treia zi de luni din ianuarie – ca fiind cea mai deprimantă a anului. Așa a apărut fenomenul cunoscut sub numele de Blue Monday.

Ce poți face pentru a alunga tristețea de Blue Monday

Tristețea este un sentiment normal, pe care oricine l-a trăit la un moment dat. Fie din cauze care țin de propriile acțiuni, fie din cauze asupra cărora nu ai control, precum pierderea unei persoane dragi sau experiențele traumatizante. Oricum ar fi, tristețea se estompează, în timp, fără ca persoana să depună un efort suplimentar în acest sens.

Atunci când vorbim de tristețe, căile prin care o putem combate sunt numeroase. Atenție, este vorba de tristețe, nu de depresie, care este o afecțiune psihică cu implicații profunde asupra emoțiilor și gândirii unei persoane.

Ce putem face pentru a alunga tristețea:

1. Ascultă muzică veselă, care să îți trezească simțurile

2. Fă sport. Sportul crește nivelul de serotonină și stimulează eliberarea de hormoni care îmbunătățesc starea de bine.

3. Mare grijă la alimentație. Starea de spirit poate fi influențată de ceea ce mănânci. Încearcă să păstrezi un echilibru în alimentație și să eviți grăsimile și zahărul.

4. Înconjoară-te de oameni dragi cu care poți sta de vorbă, alături de care te poți bucura de o ieșire la film, la o terasă, etc.

Care este cea mai fericită zi din an

Dacă 17 ianuarie 2022 este Blue Monday, deci cea mai deprimantă zi din an, atunci cea mai fericită zi a anului poate fi oricare dintre cele 364 de zile rămase din calendar.

Există însă specialiști care spun că cea mai fericită zi a anului este cea de 20 iunie. Se pare că sentimentul de optimism provocat de combinația dintre serile calde de vară, perspectiva vacanțelor și amintirile verilor din copilărie este la apogeu pe 20 iunie. Încercați, totuși, să nu lăsați Blue Monday din ianuarie 2022 să vă umbrească gândurile!

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri sociale » Blue Monday 2022 pică pe 17 ianuarie. De ce este cea mai tristă zi din an