200 de Moși Crăciun și Crăciunițe au alergat pentru o cauză nobilă, în Sibiu. Banii vor ajunge la o echipă de baschet în scaun rulant
Sibiul a fost invadat aseară de peste 200 de Moși Crăciun și Crăciunițe, care au alergat pe un traseu de trei kilometri pentru un scop nobil. Evenimentul caritabil, denumit sugestiv "Marea MoșMondeală", a ajuns la cea de-a șaptea ediție. Banii strânşi aseară vor ajunge la echipa de baschet în scaun rulant "Zburătorii", pentru a putea participa la competiții naționale.
Încă de la start de la participanții de toate vârstele, au impresionat prin entuziasmul lor. Unii au venit însoțiți de animalele de companie, alții și-au adus întreaga familie sau colegii de serviciu.
"E o cursă la care nu ai cum să fi trist, aşa mi se pare. Şi ne bucurăm tare mult că uite în preajma de Crăciun oamenii oricum sunt buni şi arată lucrul ăsta şi ne ajută şi pe noi", ne explică Dani Troanca, organizator.
Turiştii, luaţi prin surprindere de evenimentul devenit deja tradiţie
Marea MoșMondeală nu doar că aduce bucurie în preajma sărbătorilor, dar susține și o cauză importantă, atrăgând atenția asupra sportivilor care, în ciuda dizabilităților, continuă să inspire prin perseverență și curaj. La finalul traseului, moşii şi crăciuniţele au fost întâmpinați cu câte un premiu.
Şi turiştii aflaţi în Sibiu s-au bucurat din plin de atmosfera de sărbători şi de spectacol. "Noi serveam masa. Am ieşit să vedem ce se întâmplă că era gălăgie şi chiar impresionant, ce pot să spun, chiar frumos. Ne bucurăm de atmosfera de aici. Totul este excepţional, totul e la superlativ", ne mărturiseşte o turistă.
Evenimente similare au loc anual înainte de Crăciun în marile orașe din întreaga lume. În Sibiu, acest maraton al Moșilor a devenit deja o tradiție îndrăgită, reușind să unească comunitatea pentru un scop nobil.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰