Observator » Evenimente » "A făcut o glumă şi a stins farurile". Mărturia singurului supravieţuitor al accidentului tragic din Prahova

Video "A făcut o glumă şi a stins farurile". Mărturia singurului supravieţuitor al accidentului tragic din Prahova

Editor Cristi Popovici | Timp citire: 3 minute
Publicat la 20.09.2026, 18:37 | Modificat la 20.09.2026, 19:15

O provocare văzută pe TikTok a dus la încă o tragedie. Doi tineri de 18 şi 19 ani au murit, iar un alt adolescent a ajuns la spital, după un grav accident rutier. Au încercat să gonească pe şosea, noaptea, cu farurile le stinse. Cursa lor s-a oprit însă, doar câteva secunde mai târziu, într-un copac. Pasagerul din dreapta s-a stins pe loc. Şoferul, începător, a murit la spital. Doar tânărul aflat pe bancheta din spate a scăpat cu viaţă - nici el nu ştie cum. Şi a putut povesti întregul film al evenimentelor.

O provocare văzută pe TikTok a luat o turnură tragică în doar câteva secunde, seara trecută, pe o șosea din Prahova. La doar 18 și 19 ani, Mihai și Andrei au murit într-un accident care putea fi evitat. Pe bancheta din spate, un al treilea tânăr a scăpat ca prin minune - cu doar câteva răni.

"Voiam să mergem la un parc. Am mers, am mers și prietenul meu, care a decedat primul, a făcut o glumă ca să mă sperie pe mine și a spus să stingă luminile de la... Farurile. Le-a stins vreo două secunde și după aia le-a aprins și a dat viteză și era foarte aproape de curbă și fix atunci, la curbă, a dat viteză...", a povestit tânărul supravieţuitor.

Mașina în care se aflau cei trei tineri circula pe DJ 140, în comuna Puchenii Mari. Într-o curbă, șoferul a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe șosea și s-a izbit violent de un copac. Pasagerul de pe scaunul din dreapta avea 19 ani și a murit pe loc. Șoferul de 18 ani a fost transportat la spital, unde a decedat și el câteva ore mai târziu.

Articolul continuă după reclamă

Mărturia singurului supraviețuitor este terifiantă. Au fost mai multe momente-cheie în care finalul putea fi schimbat.

"Dacă nu trăgea de volan, intram într-un lan de porumb și era mai bine. A virat stânga și am intrat în pom", a mai spus tânărul.

"Băiatul meu era în spatele șoferului.Nu avea centură, avea... Cred că a fost Dumnezeu. A lucrat Dumnezeu.

Pe acelaşi subiect

A ieșit în drum, a încercat să oprească mașinile. Au trecut două mașini pe lângă ei, nu au vrut să oprească", a povestit mama tânărului care a supravieţuit.

Abia a treia mașină ar fi oprit, iar șoferul a sunat la 112. Pentru cei doi tineri, nu a mai putut face nimic.

"A plecat să bea un suc și nu s-a mai întors. Pâinea lui Dumnezeu. De asta l-a și luat Dumnezeu, să-l facă înger.

Un băiat de nota 10, a învățat foarte bine, a fost foarte educat", a spus mama pasagerului din dreapta.

Martorii spun că tânărul de 18 ani gonea pur și simplu pe șosea.

"Cică ar fi avut 120 de kilometri la oră", a spus un martor.

"Se circulă cu viteză destul de mare, când a trecut pe lângă mine odată...Și motocicliștii circulă pe aici...

Și cu 150 (n.r. de kilometri pe oră) pe aici", a spus alt martor.

Localnicii cred că șoseaua unde a avut loc tragedia e una blestemată. Toți se tem și de șoferii care fac raliu pe aici.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în acest caz și urmează să stabilească cu exactitate ce a provocat accidentul. Doar anul trecut, aproape 1.300 de oameni și-au pierdut viața pe șoselele din România. Peste 3.000 au suferit răni grave.

Cristi Popovici

Reporter Senior la Observator Antena 1, cu peste 20 de ani de experiență în jurnalism, specializat în evenimente de larg interes şi investigaţii.

Like