Observator » Evenimente » Accident cumplit în Arad. Un bărbat a murit pe loc după ce a ajuns cu maşina sub un TIR (Foto)

Accident cumplit în Arad. Un bărbat a murit pe loc după ce a ajuns cu maşina sub un TIR (Foto)

Accident cumplit în Arad. Un bărbat a murit pe loc după ce a ajuns cu maşina sub un TIR - Facebook
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 09.01.2018, 15:01 | Modificat la 09.01.2018, 15:07

Un bărbat în vârstă de 47 de ani şi-a pierdut viaţa, astăzi, în urma unui grav accident rutier produs pe drumul Arad - Pecica.

Un bărbat în vârstă de 47 de ani şi-a pierdut viaţa, astăzi, în urma unui grav accident rutier produs pe drumul Arad - Pecica.

Potrivit primelor informaţii, accidentul s-a produs în zona hanului de la Răscruce, acolo unde bărbatul, aflat la volanul unui autoturism marca Fiat Stilo, a intrat în plin în remorca unui TIR înmatriculat în Constanţa, care staţiona pe marginea şoselei.

Impactul a fost atât de puternic încât autoturismul a ajuns aproape în întregime sub remorca TIR-ului. Bărbatul de 47 de ani a murit pe loc ca urmare a rănilor foarte grave. Trupul său a rămas încarcerat între fiarele maşinii şi a fost scos de pompierii de la Descarcerare.

Articolul continuă după reclamă

Poliţiştii rutieri au deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.