Un şofer beat, fără permis şi cu o maşină furată a provocat un accident în Caransebeş
Un accident uşor produs la intrarea în Caransebeş a scos la iveală trei infracţini. Un tânăr beat şi fără permis a urcat la volanul unei maşini pe care a furat-o, cu care s-a oprit într-un şanţ.

Un accident uşor produs la intrarea în Caransebeş a scos la iveală trei infracţini. Un tânăr beat şi fără permis a urcat la volanul unei maşini pe care a furat-o, cu care s-a oprit într-un şanţ.
Poliţiştii rutieri din Caransebeş au fost sesizaţi în legătură cu un accident de circulaţie soldat doar cu avarii. O dată ajunşi la faţa locului au constatat că este vorba de mai multe infracţiuni.
”Accidentul a avut loc pe DN 6, la sensul giratoriu dintre localităţile Jupa şi Caransebeş, unde un autoturism era oprit în şanţul de scurgere a apei pluviale şi prezenta avarii uşoare în partea dreapta faţă. La volan a fost identificat un bărbat de 33 de ani, domiciliat în comuna Victor Vlad Delamarina, judeţul Timiş, care, din verificările efectuate, nu este posesor de permis de conducere. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Caransebeş, în vederea recoltării de probe biologice”, se arată în comunicat.
Din primele informaţii, maşina furată îi aparţine tatălui bărbatului care a provocat accidentul de la intrarea în Caransebeş. Autoturismul a fost sustras şi folosit fără ştirea proprietarului.
În urma accidentului, tânărul a fost cercetat pentru conducerea unui autovehicul fără permis, conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului şi furtul în scop de folosinţă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰