Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Accident cu doi morți și patru răniți lângă Poieni, în Cluj. Un TIR și un microbuz s-au izbit violent

Două persoane și-au pierdut viața în urma unui grav accident rutier care a avut loc pe DN1, în comuna Poieni din Cluj. Cei doi se aflau într-un microbuz care circula către Oradea, însă șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a izbit frontal de un camion care venea din sens opus. Alte patru persoane au fost grav rănite.

de Alex Prunean

la 09.03.2023 , 20:08

Accidentul a avut loc în jurul orei 18, pe raza comunei Poieni, între Cluj-Napoca și Oradea. Conform primelor verificări efectuate de polițiști, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din județul Mureș, în timp ce conducea un microbuz spre municipiul Oradea, după un viraj la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un camion, condus din sensul opus de un bărbat în vârstă de 37 de ani, din județul Gorj.

Accident cu doi morți la Poieni, în județul Cluj

Vezi și

La față locului au fost trimiși pompierii din cadrul Detașamentului Huedin cu o autospecială de stingere, o autospecială cu modul de descarcerare, patru ambulanțe SMURD și trei ambulanțe SAJ.

Nu s-a impus activarea planului roșu de intervenție, însă 6 persoane au fost grav rănite. Una dintre victime a fost găsită de medici în stop cardio-respirator. Au fost aplicate manevrele de resuscitare, dar din nefericire s-a constatat decesul. Un al doilea rănit a intrat și el în stop cardio-respirator, înainte de a fi transportat la spital. Din păcate, medicii n-au putut să-l salveze.

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Accident cu doi morți și patru răniți lângă Poieni, în Cluj. Un TIR și un microbuz s-au izbit violent