Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Accident cu trei morți, în care un copil, la ieșirea din Tulcea. Un tânăr de 20 de ani s-a izbit puternic de un copac

Trei persoane, printre care un copil, au murit, iar alte trei persoane, printre care un copil, au fost transportate la spital, după un accident rutier petrecut, duminică, la ieşirea din municipiul Tulcea, transmite AGERPRES.

de Redactia Observator

la 13.02.2022 , 16:11

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) a anunţat că accidentul s-a produs după ce un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din Tulcea, care se îndrepta cu autoturismul spre municipiu a lovit un copac de pe marginea drumului.

"În urma accidentului, a rezultat decesul a trei pasageri, doi adulţi şi un minor, şi rănirea conducătorului auto, a unui pasager adult şi a unui minor ce se aflau în acelaşi autoturism, cei din urmă fiind transportaţi la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul auto poseda permis de conducere corespunzător şi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice", a precizat IPJ.

Pentru scoaterea pasagerilor din autovehicul, au intervenit două echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Delta cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, iar pentru acordarea primului ajutor au fost alocate trei ambulanţe ale Serviciului Judeţean.

Articolul continuă după reclamă

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală şi în continuare se efectuează cercetări.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Accident cu trei morți, în care un copil, la ieșirea din Tulcea. Un tânăr de 20 de ani s-a izbit puternic de un copac