Antena Meniu Search
x

Accident de groază în Ciuperceni, între două utilitare şi un autoturism. Şase persoane rănite, între care doi copii

Accident de groază în Satu mare, pe raza localităţii Ciuperceni, între două autoutilitare şi un autoturism. Şase persoane rănite, între care doi copii.

de Redactia Observator

la 29.08.2023, 15:33

Şase persoane, inclusiv doi minori, au fost rănite, marţi, într-un accident produs pe raza localităţii Ciuperceni, în care au fost implicate două autoutilitare şi un autoturism, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Satu Mare.

"În urma impactului au rezultat şase victime, dintre care doi minori, conştiente şi cooperante, care au fost evaluate de către echipajele medicale aflate la locul solicitării, ulterior fiind transportate la Unitatea de Primire Urgenţe Satu Mare", se arată în informarea ISU Satu Mare.

La faţa locului au intervenit 17 cadre militare cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj de prim ajutor şi unul de terapie intensivă mobilă, precum şi două ambulanţe aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean Satu Mare, a mai precizat sursa citată. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că lucraţi sub calificarea dumneavoastră la locul de muncă?

Observator » Evenimente » Accident de groază în Ciuperceni, între două utilitare şi un autoturism. Şase persoane rănite, între care doi copii