Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Update Accident grav în Bucegi, o persoană a căzut 200 m de pe un versant. Operațiune complexă a salvamontiștilor

Un accident grav s-a produs duminică în Munții Bucegi. O persoană s-a dezechilibrat și a alunecat pe un versant. Salvamontiștii încearcă să recupereze persoana rănită pentru a o duce la echipajele medicale.

de Redactia Observator

la 02.01.2022 , 18:52

alpinist pe un versant Accident grav în Bucegi, o persoană a căzut 200 de metri de pe un versant - Shutterstock (imagine ilustrativă)

UPDATE Operațiune complicată de salvare, în Munții Bucegi

"Echipajul de prim răspuns a ajuns în zona în care se afla persoana accidentată, urmând ca printr-o serie de rapeluri succesive să coboare la aceasta, sa facă primele evaluări medicale și, în funcție de acestea, să stabilească cea mai sigură și rapidă cale de retragere din munte", au transmis cei de la Salvamont.

"Acțiune în derulare a salvamontistilor din Bușteni pentru acordarea primul ajutor medical,  recuperarea și transportul la baza muntelui a unei persoane accidentată în masivul Bucegi.

Articolul continuă după reclamă

Persoana, de sex feminin, a căzut cca 200 de metri  din traversarea dintre vârful Costila și Valea Galbinelelor, oprindu-se undeva înainte de Săritoarea Mare. Intervin ca echipa de prim raspuns salvamontiștii din cadrul echipelor SPL Salvamont Busteni și SPJ Salvamont Prahova și se pregătește ca echipa suport, formația Salvamont Azuga. Alături de persoana accidentată se afla doi coechipieri, cei care au initiat si apelul de urgenta, si care au izolat-o termic și încearcă sa ii mențină o stare buna psihica pana la sosirea salvamontiștilor. Ținând cont de locația accidentului, de faptul ca este deja întuneric, în funcție de afecțiunile medicale pe care salvamontiștii le vor constata și de traseul cel care o sa fie stabili pentru coborare, cel care prezintă cele mai puține riscuri pentru salvatori,  accidentat și însoțitorii acestuia acțiunea va dura câteva ore bune, poate mult și dupa miezul nopții", au precizat salvamontiștii.

Accidentul foarte grav s-a produs în zona Valea Gălbinele. Potrivit salvamontiștilor din Prahova, o persoană a alunecat aproximativ 200 de metri. Se pare că victima are numeroase fracturi și contuzii. O echipă Salvamont se îndreaptă către victimă. Aceasta va primi primele îngrijiri medicale la fața locului și apoi va fi transportată la ambulanță. Revenim cu amănunte.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Accident grav în Bucegi, o persoană a căzut 200 m de pe un versant. Operațiune complexă a salvamontiștilor