Observator » Evenimente » Un şofer a scăpat cu viaţă ca prin urechile acului, după ce a pierdut controlul volanului şi a intrat într-o casă!

Un şofer a scăpat cu viaţă ca prin urechile acului, după ce a pierdut controlul volanului şi a intrat într-o casă!

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 30.09.2017, 08:43 | Modificat la 30.09.2017, 10:02

Doi tineri s-au ales doar cu câteva zgârieturi după ce bolidul scăpat de sub control a intrat într-o casă.

Doi tineri s-au ales doar cu câteva zgârieturi după ce bolidul scăpat de sub control a intrat într-o casă. Şoferul de 24 de ani circula cu mare viteză, iar impactul a fost atât de puternic încât zidul clădirii s-a dărâmat complet. Pagubele sunt foarte mari.

Ora 4 dimineaţa, municipiul Buzău. O bubuitură teribilă zdruncină o casă din temeli şi îi scoate pe proprietari în stradă. Un bolid ce nu a mai putut fi stăpânit de şofer intrase cu toată viteza în clădirea de lângă şosea.

Proprietarul e aproape în stare de şoc. Atât el, cât şi ceilalţi din casă au tras o sperietură soră cu moartea. Zidul din beton al imobilului e total distrus. 

Articolul continuă după reclamă

Autoturismul de lux era condus de un tânăr de 24 de ani. Pe locul din dreapta sa era un prieten cu doi ani mai mare. Martorii accidentului spun că doar o minune a făcut ca cei doi să scape cu viaţă din impact.

Pasagerii maşinii au fost transportaţi la spital cu ambulanţa dar ... nu au răni care să le pună viaţa în pericol. Şoferul va trebui să-l despăgubească pe proprietatul casei distruse şi să îşi repare şi maşina. Iar poliţiştii îl vor trage la răspundere printr-un dosar penal.