Antena Meniu Search
x

ALERTĂ MEDICALĂ în România! Pericol de contaminare cu HEPATITA B

Este alertă maximă într-un spital din România după ce au apărut suspiciuni că ar fi primit, de la Centrul de Transfuzii, sânge infectat cu hepatită de tip B.

La Spitalul Judeţean din Slatina pacienții stau cu emoții după ce s-a dat alarma. Centrul de Transfuzie Sanguină Olt a informat comisia de hemovigilenţă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina că pe 19 februarie la centru s-a prezentat un donator fidelizat, cu grup AB Rh pozitiv, cu cinci donări în antecedente şi monitorizat biologic, însă la ultima donare s-a identificat un titru crescut al antigenului HBs, ridicând suspiciunea unei infecţii cu virus HBs.

Acum atât medicii cât și pacienții așteaptă confirmarea sau infirmarea suspiciunii.

„Cred că Centrul de Transfuzii avea obligaţia, şi legal, şi moral, să livreze un sânge bun. (…) Vom anunţa Direcţia de Sănătate Publică şi Ministerul Sănătăţii. Cerem un control la CTS şi rearondarea spitalului la centrul din Craiova. Noi am informat şi pacientul care a beneficiat de transfuzie, acum se află în spital. Doamne-Ajută să fie o alarmă falsă!”, a declarat managerul Andrei Iordache

La rândul ei, șefa centrului de Transfuzii se apară și spune că nu este nimic în neregulă, procedurile care se fac în acest caz fiind realizate “ca la carte”.

sursă: dcnews.ro

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Evenimente » ALERTĂ MEDICALĂ în România! Pericol de contaminare cu HEPATITA B