Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Am deschis uşa şi ţipa omul". Garsonieră în flăcări, proprietar prins în mijlocul văpăii. Groază într-un bloc din Vaslui

Clipe de groază într-un bloc din municipiul Vaslui! Un incendiu violent a izbucnit într-o garsonieră de la etajul 1 al imobilului, iar casa scării a fost inundată imediat de fum negru şi înecăcios. Speriaţi, 4 locatari au fugit cât i-au ţinut picioarele din calea pericolului. În urma incidentului, o persoană a ajuns la spital, iar alte trei au suferit atacuri de panică. 

de Redactia Observator

la 07.01.2025 , 10:35

"A intrat fum în casă, nu puteam să răsuflu. Şi acum am în gât fum", spune o vecină.

Panica s-a instalat imediat după ce locatarii blocului au simiţit mirosul puternic de fum pe casa scării. Când au ajuns la primul etaj al imobilului, aceştia au observat că proprietarul locuinţei în care a izbucnit focul nu a reuşit să iasă din mijlocul flăcărilor.  

"Am deschis uşa, un fum gros şi ţipa omul, adică tuşea", povesteşte aceeaşi femeie.

Vezi și

Un scurtcircuit ar fi declanşat nenorocirea

Patru locatari au reuşit să se salveze la timp şi să dea alarma. Alte 16 persoane au fost evacuate de pompieri. "O victimă fiind intoxicată uşor cu monoxid de carbon, alte trei persoane suferind atacuri de panică", a transmis Marius Stanciu, purtător de cuvânt ISU Vaslui.

Una dintre persoane a fost transportată la Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Flăcările au fost stinse de salvatori la scurt timp. Cauza incediului ar fi fost un scurtcircuit electric.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Plătiţi online taxele şi impozitele, ca să evitaţi cozile de la ghişeu?
Observator » Evenimente » "Am deschis uşa şi ţipa omul". Garsonieră în flăcări, proprietar prins în mijlocul văpăii. Groază într-un bloc din Vaslui