Ambulanță blocată timp de o oră de un muncitor de la asfaltare, în Cluj. Replica revoltătoare a muncitorului
Incident revoltător în judeţul Cluj, unde o ambulanţă cu pacient în ea a rămas blocată în mijlocului unui drum de munte. De vină ar fi un muncitor care lucra la asfaltare şi care ar fi blocat cu o maşină accesul pe singura şosea practicabilă din zonă, spun oamenii. Sesizat despre urgenţă, muncitorul a venit după o oră. Scenele au fost filmate de câţiva martori.
Poalele Masivului Vlădeasa, judeţul Cluj. O bandă roşie legată de copaci, un indicator de ocolire a zonei şi o maşină pusă de-a latul drumului. În urma obstacolului neprevăzut se formează o coloană de maşini. Printre ele, şi o ambulanţă cu semnale luminoase aprinse, care transporta un bătrân cu perfuzii.
Şoferul salvării sună la 112. Furioşi, şi ceilalţi oameni fac acelaşi lucru. Pentru bolnavul din ambulanţă orice secundă pierdută îi poate pune viaţa în pericol. Trec secunde, minute....în cele din urmă protagonistul isprăvii apare. A durat o oră, spun martorii.
Reacţia muncitorului care lucra la asfaltarea drumului stârneşe furia oamenilor adunaţi.
Pacientul din ambulanţa blocată o oră a ajuns, în cele din urmă, cu bine, la spital. Deputatul Emanuel Ungureanu susţine însă că va sesiza parchetul în urma incidentului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰