Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Amenda primită de un șofer care a rămas cu mașina blocată pe o plajă din Constanța. ”A vrut să simtă nisipul sub roți”

Un şofer a fost amendat de poliţiştii constănţeni cu 10.000 de lei, după ce a intrat cu maşina pe plajă, iar autoturismul a rămas blocat în nisip. 

de Ana Maria Ghiarasim

la 16.01.2022 , 14:39

Potrivit Primăriei Constanța, vremea plăcută din ultimele zile i-a scos pe mulți constănțeni din case, iar destinația preferată a fost, ca de obicei, malul mării.

„Deși cei mai mulți au preferat să se plimbe pe plajă, s-a găsit și un temerar care a vrut să simtă nisipul sub roțile mașinii. Nu numai că l-a simțit, dar a și rămas blocat cu autoturismul pe plajă”, se arată înr-un comunicat al primăriei.

Polițiștii locali au fost sesizați de acest incident și au intervenit.

Articolul continuă după reclamă

Astfel, proprietarul mașinii a fost amendat cu 10.000 de lei.

„Reamintim faptul că accesul autovehiculelor este interzis pe plajă, iar polițiștii locali vor sancționa pe oricine încalcă prevederile legale în vigoare. În continuare, facem apel la spiritul civic al cetățenilor pe care îi rugăm să apeleze Dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341.922, de fiecare dată când sesizează conducători auto care încalcă prevederile legale”, au transmis reprezentanții primăriei.

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Evenimente » Amenda primită de un șofer care a rămas cu mașina blocată pe o plajă din Constanța. ”A vrut să simtă nisipul sub roți”