Video Amenda ridicolă primită de șoferul microbuzului care trăgea șase copii pe sănii, pe o șosea acoperită cu zăpadă
Un șofer de microbuz, înmatriculat în Hunedoara, a fost filmat în timp ce trage şase sănii pe care se află copii şi adolescenţi. Imaginile, care au fost postate pe Facebook, au ajuns și la polițiști, care au anunțat că l-au identificat pe bărbatul aflat la volan.
Microbuzul merge destul de încet, pe un drum puţin circulat, plin de zăpadă. ”Ăştia nu-s sănătoşi la cap”, spune o femeie pe filmarea care a ajuns și la polițiști.
Polițiștii au confirmat că imaginile au fost filmate sâmbătă, pe un drum din apropierea Stațiunii Semenic. Potrivit unor surse, bărbatul și-a pus în pericol copiii lui și pe cei ai unor prieteni.
- Imagini ireale surprinse de camera de bord. Un microbuz cu numere de Hunedoara trage şase sănii pe care află...
- ”Dacă aș fi putut să te opresc în acea blestemată dimineață”. Iubita lui Radu Andrei, șoferul camionului...
- Plimbare cu sania, transformată în box. Un maramureşean a fost lovit de mai mulţi tineri, după ce le-a spus că...
IPJ Caraș-Severin transmite că ”în urma apariției în spațiul public a unor imagini, în care 6 copii și tineri sunt tractați cu sania de un microbuz, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au fost demarate verificări imediate, în vederea stabilirii locului în care s-a produs fapta și dispunerii măsurilor legale. Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit că evenimentului s-a produs ieri, 5 februarie, în jurul orei 14.00, pe DJ 582E, în apropierea Stațiunii Semenic”.
De asemenea, polițiștii l-au identificat și pe șoferul microbuzului, acesta fiind un bărbat de 34 de ani din județul Hunedoara.
”Șoferul a fost invitat la sediul poliției, urmând a fi sancționat contravențional, pentru nerespectarea regulilor privind remorcarea, cu amendă cuprinsă între 870 și 1.160 de lei”, mai transmite IPJ Caraș-Severin.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰