Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Anchetă într-un colegiu din Oradea, după ce au apărut imagini cu elevii care prăjesc mici în sala de curs

Conducerea Colegiului Economic ”Partenie Cosma” din Oradea a deschis o anchetă şi a stabilit mai multe sancţiuni, după ce au apărut imagini cu elevii unei clase a XI-a care prăjesc mici în sala de curs. Elevii au primit note scăzute la purtare, iar profesorii de serviciu, consideraţi indulgenţi pentru că nu au luat măsuri, dau declaraţii şi sunt pasibili de sancţiuni.

de Redactia Observator

la 04.04.2022 , 17:14

Anchetă într-un colegiu din Oradea, după ce au apărut imagini cu elevii care prăjesc mici în sala de curs - ebihoreanul.ro

Potrivit ebihoreanul.ro, imagini cu elevii unei clase de la Colegiul Economic ”Partenie Cosma” din Oradea care prăjesc mici în casa de curs au fost publicate pe Tik Tok, iar conducerea unităţii a declanşat o anchetă. Imaginile au fost surprinse în urmă cu câteva săptămâni, într-o clasă a XI-a de la specializarea Turism şi Alimentaţie Publică.

”S-a întâmplat acum vreo două săptămâni, a fost o chestiune tipică adolescenţilor, care vor să impresioneze pe anumite reţele de socializare şi au adus un grill la şcoală. Am avut o săptămână de promovare a specializărilor şcolii, cu un târg al specializărilor şi vizite ale elevilor de clasa a VIII-a, iar elevii din această clasă s-au gândit să facă mici la şcoală. Ei s-au organizat, au luat o tavă de mici, au adus grill a şcoală şi cartofi prăjiţi de-acasă”, a declarat, pentru ebihoreanul.ro, directorul unităţii de învăţământ Daniel Negrean.  

Acesta a precizat că toţi elevii care apar în înregistrare, dar şi cei care au participat au fost sancţionaţi cu scăderea notei la purtare.  De asemenea, profesorii de serviciu, care se pare că au simţit mirosul, dar nu au luat măsuri, dau declaraţii şi sunt pasibili de sancţiuni.  

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi făcut vreodată bradul în noiembrie?
Observator » Evenimente » Anchetă într-un colegiu din Oradea, după ce au apărut imagini cu elevii care prăjesc mici în sala de curs