Video Anchetă la Galaţi după ce două adolescente de 13 şi 14 ani au născut la maternitatea din oraş. Unul dintre taţi are 30 de ani
Este anchetă la Galaţi după ce două adolescente de 13 şi 14 ani au născut la maternitatea din oraş. Mai mult, în cazul uneia dintre ele, tatăl bebeluşului ar fi un bărbat în vârstă de 30 de ani.
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Poliţiştii au fost sesizaţi de către inspectorii Protecţiei Copilului din Galaţi şi au demarat o anchetă în acest caz. Există informaţii potrivit cărora tatăl unuia dintre bebeluşi este în vârstă de 30 de ani, iar actul sexual cu un minor este interzis prin lege.
În acest moment se continuă cercetările pentru a stabili cine este tatăl celui de-al doilea bebeluş, iar între timp, cele două fete minore care au născut la Maternitatea Buna Vestire din Galaţi sunt în continuare internate în spital. Una dintre ele suferă chiar de Covid şi se află sub monitorizarea medicilor.
Cât despre preluarea lor de către autorităţile statului, inspectorii Protecţiei Copilului au declarat faptul că familiile celor două fete nu şi-au dat încă acordul pentru acest lucru.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰