Video ANIMAȚIE. Fenomenul periculos din mare care a ucis un turist german în Mamaia
Marea face prima victimă din acest sezon. Un turist din Germania a murit, în larg, înainte ca salvatorii să ajungă la el. Nu curenţii sau valurile l-ar fi ucis, ci apa foarte rece în care a intrat fără să ezite. Pe litoral, în aceste zile, fenomenul de upwelling a dus la o răcire a apei mării, care nu are mai mult de 15 grade. Scăldatul în aceste condiţii poate fi periculos chiar şi pentru cei cu experienţă.
Când au ajuns primii salvatori la el, turistul venit din Germania în concediu pe litoralul românesc nu mai putea fi salvat.
"Am observat în dreptul geamandurii o spinare de om. Până la urm ne-am dat seama că într-adevăr e cineva înecat acolo. Nu mai mişca, nu mai, stătea cu capul în apă.", spune un martor.
Se scălda în apa mării, în dreptul staţiunii Mamaia. O apă foarte rece, în aceste zile, din cauza fenomenului de upwelling. I s-a făcut rău și a început să se agite.
Totul s-a întâmplat lângă foişorul salvamarilor, care au intrat, l-au scos pe bărbat la mal şi au început manevrele de resuscitare, până când, aici, la faţa locului, au ajuns medicii, care au continuat manevrele, însă din nefericire fără rezultat.
Nu valurile sau curenţii l-ar fi răpus pe bărbat, ci apa rece, care nu are mai mult de 15 grade. Salvatorii spun că, cel mai probabil, a făcut un şoc în momentul în care a intrat în mare.
"Pot fi mai multe cauze, apa e încă rece. E posibil să fi intrat brusc în apă şi să facă un SCR, deoarece s-a întâmplat la mal, nu a fost în larg, iar persoana care îl însoţea a spus că ştia să înoată. Medicii la fel ne-au spus că atunci când s-a făcut resuscitarea, plămânii nu erau cu apă.", explică Gabriel, salvamar.
Fenomenul cunoscut sub numele de Upwelling are loc atunci când vântul puternic împinge în larg apa caldă de la suprafață, iar în locul ei e adusă la mal apă rece din adâncuri. Lucrurile ar putea reveni la normal abia în următoarele zile.
"În câteva zile, dacă avem temperaturi ridicate, dacă avem soare, apele se vor încălzi fiindcă sunt puţin adânci. Şi se vor încălzi în special dinspre nord spre sud, adică dinspre apă mai puţin adâncă, spre apă mai adâncă.", precizează Adrian Bîlbă, doctor în ştiinţe.
Până atunci, mulţi turişti nu consideră că apa rece poate fi un pericolul.
"E un pic mai rece, dar e bună oricum.", spune un bărbat.
"Un pic de apă rece nu face rău nimănui.", adaugă un alt bărbat.
"Ieri am fost în Vama Veche şi acolo parcă mai ceva, ţi se coagula sângele.", precizează o femeie.
La mare, începutul săptămânii viitoare aduce câteva ploi trecătoare. Apoi, vremea va fi frumoasă și caldă.
"Vremea va fi, pentru luni si marti, usor instabilă, cu un cer variabil, dar cu ceva averse si intensificări ale vântului, descpărcări electrice în cursul după-amiezelor. Miercuri vom avea o vreme, chiar în general frumoasă cu temperaturi de 23-26 grade.", spune Marinela Dulamă, meteorolog.
Deşi salvamarii nu au arborat steaguri pe litoral, le recomandă totuşi turiştilor să aibă grijă la scăldat în această perioadă.
