Video Antena 1 dă startul Revelionului, de la ora 20:00. Un show cu artiştii preferaţi şi surprize pe măsură
Cel mai nebun Revelion se vede chiar aici, la noi. Şi promite distracţie la cote mai înalte decât cele de la munte, muzică pentru toate gusturile şi o porţie serioasă de glume. Maratonul distracţiei începe de la ora 20, pe Antena 1 și AntenaPLAY. Ne vom petrece noaptea dintre ani alături de artişti consacraţi pe care îi ştim şi îi iubim, dar şi de alţii pe care îi vom cunoaşte diseară.
Pepe, Delia, Anda Adam, Adrian Minune, Ruby, sunt doar câteva dintre vedetele care vor cânta la noapte chiar în sufrageriile noastre. Iar întreaga petrecere va fi moderată de Liviu Vârciu şi Andrei Ștefănescu.
Scenete umoristice, glume care vor stârni râsete atât în platou, cât și în casele românilor, momente care ne vor ridica în picioare pentru a ciocni un pahar de șampanie, dar și pentru a dansa, musicaluri, melodii noi, dar și piese pe care cu toții le cunoaștem, toate acestea se vor împleti într-un program special gândit pentru a-i încânta pe cei care aleg să petreacă și acest final de an alături de Antena 1.
Publicul va avea parte de un adevărat festival televizat, căci zeci de artiști vor întreține atmosfera, iar muzica va fi pentru toate gusturile. Cu o regie atent orchestrată și decoruri strălucitoare, în noul an se va intra cu optimism, veselie, entuziasm și aplauze, iar petrecerea va rămâne o amintire frumoasă, care ne va aduce pe toți românii împreună.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰