Video Ce salarii iau cei 200 de directori din STB. Cu 250 de economişti, societatea a ajuns la datorii uriaşe
Primarul Capitalei a descoperit că Societatea de Transport Bucureşti are 450 de directori şi economişti care nu izbutesc să scape societatea de ameninţarea falimentului. După ce consilierii PSD şi AUR au blocat auditul pe care voia să îl facă, Ciprian Ciucu promite că va găsi o metodă să reformeze STB, care merge în pierdere deşi are buget de două ori mai mare decât al oraşului Braşov.
Cu o datorie de un miliard 600 de milioane de lei şi un buget încă o dată pe atât, STB consumă cât o primărie de sector, a calculat Primarul Capitalei.
În plus, Ciprian Ciucu susţine că în organigrama Societăţii de transport sunt de două ori mai mulţi şefi decât totalul angajaţilor de la Administraţia Prezidenţială. Directorul general al STB a nu a putut fi contactat, dar sindicaliştii spun că primarul are dreptate.
"Numai în direcţie acolo sunt foarte mulţi. Adică pe mai multe etaje, departamente. Sunt şi departamente care nu îşi justifică banii. E prea supraîncărcată acea organigramă.", a spus Valer Ciobănescu, preşedintele Sindicatului.
Societatea de Transport Bucureşti are 200 de directori şi şefi de servicii. În paralel, cei care sunt şoferi sau vatmani sunt peste 4000 la număr. Asta ar însemna un director sau un şef la fiecare 20 de angajaţi care conduc pe traseu.
Salariul unui director este de aproximativ 11 mii de lei, potrivit informaţiilor de pe site-ul societăţii. Doar salariile celor 200 de directori şi şefi însumează cel puţin 2.200.000 de lei lunar. Un fost director STB confirmă - şi pe vremea lui era aceeaşi situaţie.
"Şi eu, pentru că am fost nevoit să-i spunem, să dau afară, să concediez persoane care nu-și mai aveau locul pe un anumit serviciu sau un anumite birou, pentru că nu mai suntem în vremurile mult apuse. Se fac reforme în continuu, asta trebuie să facă un management.", explică Alexandru Hazem Kansou, fost director general STB.
Între timp, din 400 de autobuze turceşti, 120 sunt defecte şi nu mai circulă.
"Dacă mentenanţa nu se face la timp, pică. Azi poate sunt 10, maine 20-30 si au fost situaţii chiar 50 de autobuze.", adaugă Valer Ciobănescu, preşedintele Sindicatului.
Directorul general al STB i-a trimis primarului general o informare oficială în care anunţă că nu mai are bani pentru salarii şi piese de schimb. În staţii, călătorii se plâng de servicii.
Cetăţean: Eh, condiţii bune. Jeg pe bările alea. De exemplu mi s-a lipit mâna pe bară, de jeg ce e. Şi plătim o căruţă de bani pe lună.
Reporter: Timpii de aşteptare?
Cetăţean: A, nu mai zic de asta, groazic, groaznic.
Cetăţean: Mizerabil, mirosul e crunt.
Reporter: Şi autobuzele?
Cetăţean: Cele noi sunt mişto. Se poate şi mai bine. Otokarurile sunt pe prag de distrugere, nu s-a mai investit în ele, troncăne ca la balamuc.
Primarul general a propus majorarea tarifelor de călătorie şi o inspecţie financiară la Societatea de transport. Ciprian Ciucu a izbucnit când consilierii s-au opus.
"Îmi daţi şi mie voie să ştiu ce se întamplă acolo? Cui îi e frică de transparenţă, cui îi e frică de audit? Nu voi vă luaţi înjurăturile! Responsabilitatea o am eu. Pe mine mă injură oamenii, da?", a declarat Ciprian Ciucu, primarul Capitalei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰