Video Când începi să îmbătrânești: cele două praguri biologice și cum să le depășești
Sunt două valuri serioase în care resimţim cu adevărat înaintarea în vârstă. Primul, la 44 de ani, iar al doilea - la 60. Asta au descoperit cercetătorii de la Universitatea Stanford care au urmărit mii de molecule diferite la persoane cu vârste cuprinse între 25 și 75 de ani. Concret, la 44 de ani nu te simţi bătrân, dar corpul începe să-ţi trimită semnale că metabolismul încetineşte. La 60, lucrurile devin mai serioase. Vestea bună e că, în ciuda acestor praguri biologice, stilul de viaţă contează enorm şi te poate ţine tânăr cât mai mult timp.
Tinereţe fără bătrâneţe este ecuaţia cu multe necunoscute care începe să ne dea bătăi de cap după ce trecem de 44 de ani. Ridurile devin mai vizibile şi greu de ascuns, iar durerile musculare devin rezistente la tratamente. Al doilea moment critic apare pe la 60 de ani, au constatat cercetătorii. Atunci, metabolismul pare că frânează brusc - devenim extrem de vulnerabili la infecţii.
"În cazul meu s-a întâmplat pe la 36 de ani. Sportul și locul de muncă au accelerat îmbătrânirea prematură şi o problemă la cervicală datorată locului de muncă m-a făcut să resimt durerile bătrâneții la o vârstă foarte fragedă.", spune o femeie.
Bărbat: De la 42, 43 cam așa.
Reporter: Ați avut un stil de viață sănătos?
Bărbat: Nu. Sub nicio formă, nemâncatul la timp, am mai băut și câte o bere și o țigară.
Dar nu e chiar o dramă. Schimbările pot fi încetinite cu o alimentație echilibrată, odihnă și mișcare.
"Depinde de noi. 40 și 60 nu sunt niște vârste la care începe brusc declinul. Masa musculară, creșterea aportului de proteine, gestionarea stresului, somnului sunt lucruri care pot face diferența.", explică Carmen Brumă, nutriţionist.
Iar sportul face minuni pentru corp şi minte.
"Chiar de la vârste fragede. De la 10,15 ani să facem sport și să continuăm pe tot parcursul vieții. Alimentația, mișcarea și nutriția. Trebuie să fim mai atenți la ceea ce mâncăm, să reușim să ducem corpul într-o zonă în care el să fie funcțional.", spune Stelian, antrenor de fitness.
Să stăm zilnic câteva minute la lumină naturală, să ne ridicăm de pe scaun cu prima ocazie pe care o avem și să socializăm mai mult. Sunt doar câteva trucuri pe care specialiștii ni le recomandă pentru a avea un trup și o minte sănătoasă.
Cercetătorii au analizat peste 130.000 de molecule din corp și au descoperit că aproape 80% dintre ele se schimbă puternic după varsta de 40 de ani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰