Video Armata testează pregătirea rezerviștilor. Ce îi aşteaptă pe militarii chemaţi la unităţi din 5 octombrie
Aproape 10.000 de rezervişti din Bucureşti şi Ilfov sunt chemaţi la unităţile militare pentru a fi verificaţi şi reinstruiţi cu privire la misiunile ce ţin de apărare. Exerciţiul de mobilizare începe luni, 5 octombrie.
Mobilizarea începe în primul rând cu ordinele de chemare, care vor începe să ajungă la domiciliile rezerviștilor chiar de luni, iar unii dintre ei ar putea fi chemați în unitățile militare chiar de marți, adică din 6 octombrie. Prezența este obligatorie, cei care nu se prezintă riscă amenzi.
Odată ajunși în aceste unități militare, vor petrece o zi în cazarmă, vor primi echipament, vor fi hrăniți și vor trece printr-o serie de activități. Vor exersa, de exemplu, acordarea primului ajutor sau cum să monteze o mină antitanc. Fiecare dintre rezerviști va fi și evaluat medical, inclusiv din punct de vedere psihologic.
Important de menționat este un exercițiu de verificare a capacității de mobilizare și nu o chemare la război. Armata vrea să vadă cât de pregătiți sunt rezerviștii și dacă mai pot îndeplini misiunile pentru care au fost instruiți. Iar aici apare și una dintre problemele cu care se confruntă țara noastră.
Media de vârstă a acestor rezerviști este de 48 de ani. De exemplu, cel mai tânăr dintre cei care se vor prezenta la exercițiul care se desfășoară în București și Ilfov are 43 de ani. MAPN are însă nevoie de o rezervă mult mai tânără și mult mai numeroasă, care să ajungă la 150.000 de oameni.
Aceste verificări au loc periodic în diferite zone ale țării. Iar rezerviștii au fost chemați deja în cursul anului pentru verificarea datelor de identificare și a datelor.
