Antena Meniu Search
x

Video Au dat spargerea într-o fabrică din Dorohoi și au furat exponate de 50.000 de euro. Minorii s-au dat singuri de gol și au ajuns pe mâna polițiștilor

S-au filmat la furat apoi s-au lăudat pe TikTok şi Instagram! Este isprava unor adolescenţi luaţi pe sus de poliţişti după ce au dat o spargere într-o fabrică de sticlă şi porţelan din Dorohoi. Obiectele furate valorau aproximativ 50.000 de euro. Anchetatorii nu au avut mult de căutat pentru că imaginile din timpul jafului au fost postate pe reţelele de socializare iar hoţii şi-au dat "tag" în postări. 

de Angela Bertea

la 18.01.2024, 13:29

Vezi și

Tinerii ar fi pătruns în sediul Fabricii de sticlă și porțelan din Dorohoi, de unde ar fi extras mai multe exponate unicat aflate într-o expoziție și asta nu a fost tot. Adolescenții au filmat isprava și le-au postat pe rețelele de socializare, astfel clipurile ajungând și la patronul fabricii.

Unele imagini surprind momentele în care tinerii ar fi intrat ilegal în fabrică și umblă pe holuri. Paguba estimată în acest moment s-ar ridica la peste 50.000 de euro. Patronul fabricii a depus plângere la poliție, ba mai mult ar fi sesizat oamenilor legii  și faptul că obiectele sustrase ar fi fost puse în vânzare.

IPJ Botoșani a confirmat faptul că a fost inițiată o anchetă în acest sens, în cauză fiind efectuate mai multe cercetări sub aspectul săvârșirii de furt calificat, iar polițiștii urmează să stabilească cu exactitate împrejurările în care s-au produs faptele.

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 4 voturi
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Evenimente » Au dat spargerea într-o fabrică din Dorohoi și au furat exponate de 50.000 de euro. Minorii s-au dat singuri de gol și au ajuns pe mâna polițiștilor