Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Autotren răsturnat la ieşirea din Orşova, după ce a izbit un parapet: combustibilul se scurge în Dunăre

Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş - Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combustibilul din autovehiculul care blochează şoseaua se scurge în Dunăre. Potrivit ISU Mehedinţi, au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române. Autorităţile preconizează reluarea circulaţiei în aproximativ două ore.

de Redactia Observator

la 16.07.2025 , 10:04

Autotren răsturnat la ieşirea din Orşova Combustibilul se scurge în Dunăre - DRDP Craiova

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi a anunţat, miercuri dimineaţă, că Secţia de Pompieri Orşova intervine, la această oră, la un accident rutier petrecut pe DN 6, la ieşire din municipiul Orşova, după ce remorca unui autotren ar fi lovit un parapet. 

Potrivit sursei citate, combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre, motiv pentru care au fost anunţate Garda de Mediu Mehedinţi şi Apele Române.

Centrul Infotrafic precizezează că autotrenul de transport mărfuri s-a răsturnat pe suprafaţa de rulare, blocând ambele sensuri de circulaţie şi că nu sunt persoane rănite.

Articolul continuă după reclamă

Direcţia de Drumuri şi Poduri Craiova  informează că la această oră intervenţia pentru eliberarea carosabilului este în desfăşurare, timpul estimat pentru reluarea circulaţiei fiind de aproximativ două ore.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Evenimente » Autotren răsturnat la ieşirea din Orşova, după ce a izbit un parapet: combustibilul se scurge în Dunăre