Video Băiatul de 14 ani care l-a înjunghiat pe polițistul din Ilfov avea cuțitul ascuns în mânecă. A lovit când agentul scria nota de intervenție
Un polițist a fost înjunghiat, seara trecută, de un adolescent în vârstă de 14 ani, cu probleme psihice. S-a întâmplat în comuna Berceni din județul Ilfov, unde oamenii legii fuseseră chemaţi pentru că băiatul făcea scandal. Cercetările se fac pentru ultraj sub forma tentativei la omor.
În acest moment, polițistul este în stare stabilă, internat pe secția de chirurgie a Spitalului Sf Ioan. Are o plagă înjunghiată în zona claviculei.
Tot pe mâna medicilor a ajuns și adolescentul de 14 ani. Se pare că acesta ar avea antecedente depresive, iar seara trecută, în jurul orei 21.00, a avut o criză. Pentru că părinții nu reușeau să-l liniștească, au cerut ajutor la ambulanță. Salvatorii, însă, nu intervin niciodată singuri în astfel de cazuri, motiv pentru care au sunat și la poliție.
Adolescentul avea cuțitul ascuns în mânecă
Primii care au ajuns la locuința familiei au fost agenții. Pentru că l-au găsit pe minor într-o stare stabilă, acesta fiind destul de calm, polițiștii au început să facă formalitățile și nota de intervenție la acest eveniment. La un moment dat, însă, băiatul de 14 ani a scos un cuțit pe care l-ar fi avut ascuns în mânecă și l-a înjunghiat pe unul dintre polițiști.
- "Nu mă așteptam la așa ceva". Un polițist a fost înjunghiat în piept de un adolescent, în Ilfov. Fusese chemat...
- Un băiat de 19 ani a băgat în comă un polițist local, după un pumn în față. Agentul a rămas nemișcat pe...
- Detaliul care ar fi făcut diferenţa dintre viaţă şi moarte în cazul accidentului de la Brăila, în care un...
În acest caz s-a deschis un dosar penal pentru tentativă de omor și ultraj, iar cercetările au fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov.
Legea nu reglementează modul de imobilizare al persoanelor cu tulburări mintale
Incidentul ridică semne de intrebare privind lipsa unui protocol al Poliției Române în cazul intervențiilor în care sunt împlicaţi bolnavii psihic. Legea nu reglementează modul de imobilizare al persoanelor cu tulburări mintale, polițiștii putând proceda la imobilizarea acestora, numai in urma unui atac armat sau daca este pusa in pericol viata altei persoane. Asta, deşi în România estimarile arată că peste 5 milioane de persoane trăiesc cu o boală psihică.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰