Video "Nu mă așteptam la așa ceva". Un polițist a fost înjunghiat în piept de un adolescent, în Ilfov. Fusese chemat de familie pentru a-l calma pe băiat
Scene şocante s-au derulat seara trecută în comuna Berceni din județul Ilfov. Un polițist în vârstă de 28 de ani a fost înjunghiat cu un cuțit de un adolescent de 14 ani, cu probleme psihice. Oamenii legii au fost solicitaţi chiar de către părinții copilului întrucât acesta începuse să facă scandal, şi nu mai puteau să îl liniștească aşa că își doreau să fie internat într-un spital. Incidentul ridică semne de întrebare privind lipsa unui protocol prin care polițiștii pot interveni pentru imobilizarea persoanelor cu tulburări mintale, mai ales că dispozitivele cu electroșocuri lipsesc din dotarea agenților. Vă averizăm că urmează detalii cu impact emoţional.
Întâmplarea a avut loc în jurul orei 21.30, chiar în casa în care adolescentul locuia alături de părinții săi. Băiatul este cunoscut cu probleme psihice și se află în registrul persoanelor cu tulburări mintale.
Eduard Marin, reporter Observator: Incidentul a avut loc pe o stradă din comuna Berceni. Copilul în vârstă de 14 ani nu voia să-și ia tratamentul, iar părinții au sunat la 112, pentru a cere ajutor. La intervenție a participat și un echipaj de poliție, iar unul dintre agenți a fost înjunghiat de către adolescent, cu un cuțit.
Agentul a intrat în casă, pentru a-l calma, însă, într-un moment de neatenție, băiatul l-a atacat pe polițistul de 28 de ani.
Anne Ciolcă, IPJ Ilfov: La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, care a acordat primele îngrijiri polițistului rănit, urmând ca acesta să fie transportat la o unitate spitalicească din București, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
- Un băiat de 19 ani a băgat în comă un polițist local, după un pumn în față. Agentul a rămas nemișcat pe...
- Detaliul care ar fi făcut diferenţa dintre viaţă şi moarte în cazul accidentului de la Brăila, în care un...
- "Nu mai am nicio putere, doar eu ştiu cât m-am chinuit să-l cresc". Tatăl băiețelului omorât de mașina...
Vecinii au fost şocaţi când au aflat ce s-a întâmplat pe strada lor şi spun că nu s-ar fi aşteptat la aşa ceva din partea tânărului.
- Ai auzit vreodată scandal?
- Niciodată chestii de genul. D-asta m-am și mirat când am văzut banda.
- Mi se pare foarte ciudat și nu mă așteptam la așa ceva. Aici, în comună, nu s-a mai întâmplat așa ceva. Lumea e cuminte, își vede de treaba lor.
Sindicatul Europol: Dacă unul din polițiști ar fi avut un dispozitiv cu electroșocuri nu ar fi ajuns să-i fie pusă viața în pericol
Agresorul a fost imobilizat și se află în custodia polițiștilor, a transmis IPJ Ilfov. Potrivit Sindicatului Europol, adolescentul a înfipt un cuțit în pieptul polițistului.
"La nivelul Poliției Capitalei, Sindicatul Europol a pus la dispoziție în urmă cu o lună, cu titlul gratuit, 40 de dispozitive cu electroșocuri. Cu toate acestea, deși 20 dintre ele deja pot fi folosite de polițiștii din stradă, șeful Poliției Capitalei, din directiva celor de mai 'sus/, refuză să îi doteze pe polițiști cu ele. Dacă în acest caz, deosebit de grav, unul din polițiști ar fi avut un dispozitiv cu electroșocuri, nu ar fi ajuns să-i fie pusă viața în pericol. Este doar o perioadă de timp până când vom avea cazuri de agresiuni și în București, iar polițiștii nu se vor putea apăra pentru că incompetența managerială este la ordinea zilei în Poliția Română", au scris, pe Facebook, reprezentanții Europol.
Legea nu reglementează modul de imobilizare al persoanelor cu tulburări mintale
Incidentul ridică semne de intrebare privind lipsa unui protocol al Poliției Române în cazul intervențiilor în care sunt împlicaţi bolnavii psihic. Legea nu reglementează modul de imobilizare al persoanelor cu tulburări mintale, polițiștii putând proceda la imobilizarea acestora, numai in urma unui atac armat sau daca este pusa in pericol viata altei persoane. Asta, deşi în România estimarile arată că peste 5 milioane de persoane trăiesc cu o boală psihică.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰