Bărbat de 42 de ani, găsit mort în râul Olt, după ce el și prietenul lui au fost dați dispăruți. Cei doi erau plecați la pescuit
Un bărbat a fost găsit mort în albia râului Olt, după ce el și prietenul său au fost dați dispărtuți de familiile lor. Echipaje de poliție, pompieri și jandarmi au dereluzat sâmbătă, 17 decembrie, o amplă operaţiune de căutare, după ce cei doi ar fi plecat la pescuit încă de vineri și nu au mai răspuns la telefon, nici nu au ajuns la pensiunea unde urmau să se cazeze, potrivit News.ro.
”Mai multe echipe de poliţişti, inclusiv echipaj chinotehnic, alături de forţe ale IJJ Sibiu desfăşoară ample căutări în vederea identificării a doi bărbaţi semnalaţi ca dispăruţi. De asemenea, a fost solicitat şi sprijinul ISU pentru căutări în albia râului Olt”, a transmis, sâmbătă, 17 decembrie, IPJ Sibiu.
Un bărbat de 42 de ani a fost găsit mort în râu
Activităţile de căutare sunt efectuate în apropiere a râului Olt, în zona localităţilor Bradu - Scoreiu, întrucât cei doi bărbaţi ar fi plecat încă de vineri la pescuit în această zonă.
”În dimineaţa acestei zile, în jurul orei 9:30, soţia unuia dintre bărbaţi a sesizat prin apel 112 faptul că, soţul acesteia împreună cu un prieten ar fi plecat ieri la pescuit, însă încă din după-masa zilei de ieri cei doi sibieni nu mai pot fi contactaţi telefonic, iar aseară nu s-au cazat la pensiunea la care aveau rezervare”, au mai precizat poliţiştii.
Bărbaţii au 37 şi respectiv 42 de ani şi sunt din municipiul Sibiu.
”În urmă cu puţin timp, unul dintre bărbaţi, cel în vârstă de 42 de ani, a fost găsit pe râu, din păcate decedat”, au mai precizat poliţiştii. Deocamdată, nu se ştie ce s-a întâmplat cu cei doi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰