Antena Meniu Search
x

Bărbat din Vâlcea, arestat după ce şi-a ucis nepoata de aproape 3 ani. Copila l-a enervat pentru că plângea şi a aruncat-o pe podeaua de ciment

Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a ucis-o pe fiica surorii sale, în vârstă de doi ani şi 11 luni, care îi fusese încredinţată de părinţi, el enervându-se pentru că aceasta plângea şi a aruncat-o pe podea.

de Redactia Observator

la 14.09.2022, 16:21

Bărbat din Vâlcea, arestat după ce şi-a ucis nepoata de aproape 3 ani - Shutterstock

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a anunţat, printr-un comunicat de presă, că, miercuri, a început urmărirea penală faţă de un bărbat pentru comiterea infracţiunii de omor asupra unui membru de familie. 

“În seara zilei de 10 septembrie, inculpatul, în timp ce se afla la locuinţa sa din comuna Câineni, judeţul Vâlcea, iritat de faptul că minora în vârstă de 2 ani şi 11 luni (nepoata sa de soră, care îi fusese încredinţată de părinţii acesteia spre creştere şi educare în lipsa acestora) plângea, acesta a exercitat cu intensitate acte de violenţă asupra minorei, respectiv a aruncat-o şi a proiectat-o pe podeaua de ciment a imobilului, împrejurări în care victima a suferit un politraumatism cu traumatism cranio cerebral (cu hemoragie meningo-cerebrală) şi traumatism abdominal (cu ruptură hepatică, contuzie renală dreapta şi hemoperineu consecutiv), leziuni ce au condus la decesul victimei la data de 12 septembrie la Spitalul de Pediatrie din municipiul Sibiu”, se arată în comunicat, potrivit news.ro.

Bărbatul a fost prezentat, miercuri, Tribunalului Vâlcea, care a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Evenimente » Bărbat din Vâlcea, arestat după ce şi-a ucis nepoata de aproape 3 ani. Copila l-a enervat pentru că plângea şi a aruncat-o pe podeaua de ciment