Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bărbat lăsat fără 12.000 de euro de către două femei, după o decizie neinspirată. Cum l-au păcălit hoațele

Două femei au fost arestate preventiv pentru furtul a 12.000 de euro dintr-o casă din localitatea prahoveană Breaza, ele intrând în locuinţă sub pretextul că vând haine.

de Redactia Observator

la 01.07.2023 , 16:04

furt de bani Bărbat lăsat fără 12.000 de euro de către două femei, după o decizie neinspirată. Cum l-au păcălit hoațele - Shutterstock (arhivă)

Conform datelor comunicate, sâmbătă, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, poliţiştii din Breaza au identificat, depistat şi reţinut două femei bănuite de comiterea unei infracţiuni de furt cu un prejudiciu de aproximativ 12.000 de euro.

"În fapt, la data de 28 iunie, persoanele bănuite de comiterea faptei, două femei cu vârstele de 36, respectiv 43 de ani, din municipiul Bucureşti, ar fi abordat un bărbat din oraşul Breaza, mergând la domiciliul acestuia, oferindu-i spre vânzare diferite articole vestimentare, ocazie cu care, într-un moment de neatenţie al bărbatului, cele două femei ar fi sustras din locuinţa acestuia suma de bani", arată sursa citată.

Percheziții acasă la cele două femei care au furat 11.300 de euro

Articolul continuă după reclamă

Anchetatorii au efectuat, vineri, percheziţii la domiciliile celor două femei, fiind descoperite şi ridicate suma de 11.300 de euro, precum şi mai multe mijloace materiale de probă.

În baza probatoriului administrat, femeile au fost reţinute pentru 24 de ore, iar ulterior faţă de acestea a fost luată măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

În cauză, cercetările sunt continuate de poliţişti în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Bărbat lăsat fără 12.000 de euro de către două femei, după o decizie neinspirată. Cum l-au păcălit hoațele