Video Bărbat mort, legat la mâini şi picioare, pe acoperişul unui bloc din Vitan. Al cui ar fi cadavrul găsit în Capitală
Moarte învăluită în mister în Capitală. Un bărbat a fost găsit fără suflare pe acoperişul unui bloc din cartierul Vitan, în Sectorul 3. Ar fi legat la mâini şi la picioare, spun primele informaţii. Iar conform unui comunicat transmis de Poliţia Municipiului Bucureşti, acesta ar fi un cetăţean străin, în vârstă de 55 de ani.
Cadavrul unui bărbat a fost găsit pe terasa unui bloc din Sectorul 3 al Capitalei, în Vitan. "Apelul la 112 a venit în această dimineaţă. Administratorul blocului i-a anunţat pe poliţişti de faptul că pe terasă, pe acoperişul clădirii, se află corpul neînsufleţit al unui bărbat ", transmite reporterul Observator Bogdan Dinu, aflat la faţa locului.
Cadavru pe acoperişul unui bloc din Vitan
"Din primele informaţii, este vorba de o persoană străină, un bărbat în vârstă de 55 de ani. Se fac cercetări în acest moment. Sunt la faţa locului criminaliştii, sunt poliţişti de la serviciul Omoruri care iau probe, sunt poliţişti inclusiv sus, pe terasa blocului. S-a deschis un dosar penal, iar trupul urmează să fie dus la Institutul Naţional de Medicină Legală pentru a se face necropsia şi pentru a stabili identitatea acestui bărbat", adaugă Bogdan Dinu, reporter Observator.
"Trebuie identificat şi făptaşul, în cazul în care poliţiştii nu şi-au dat seama încă despre cine este vorba. Asta în cazul în care vorbim despre ipoteza, cea mai probabilă, a unei crime. Poliţiştii iau în calcul şi alte scenarii", mai spune Bogdan Dinu, reporter Observator.
- "Stați în cort, afară e ursul". Panică la festivalul Massif din Poiana Brașov după ce participanții au primit...
- Scene ireale la Spitalul Floreasca: Chirurgul Păun, acuzat că a atacat un medic cu electrocauterul scos dintr-o...
- "Vin la tine acasă să-mi dai banii, nebunule". Florin Salam, așteptat în fața secției de cei pe care i-ar fi...
Cine ar fi bărbatul găsit mort în Capitală
"La data de 15 martie 2024, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Secția 11 Poliție fost sesizată, prin sistem 112, cu privire la faptul că, pe terasa unui bloc din Sectorul 3, s-ar afla o persoană decedată. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității și un echipaj de prim-ajutor, care a constatat decesul persoanei în cauză, un bărbat, cetățean străin, în vârstă de 55 de ani", se arată într-un comunicat al Poliţiei Municipiului Bucureşti.
"Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri - DGPMB, în vederea continuării cercetărilor și stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. De asemenea, trupul neînsuflețit urmează să fie transportat la Institutul Național de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei", adaugă sursa citată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰