Video Bărbat salvat dintr-o fântână adâncă de zece metri, după ce ar fi încercat să se sinucidă. Pompierii doljeni au reușit să-l scoată în ultima clipă
Salvare contracronometru, ieri, a pompierilor doljeni. Bărbatul de 66 de ani a fost scos în siguranţă din fântâna adâncă de zece metri, cu diametrul de un metru.
- Asia Express continuă cu o nouă etapă Sâmbătă și Duminiă 20:00, Luni și Miercuri de la 20.30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Moartea şocantă a elevei olimpice, nepoată de primar. Ștefi a anunţat ce urmează să facă. De ce bănuiesc polițiștii că ar fi vorba de o provocare pe TikTok
Apoi, angajaţii ISU l-au predat unei ambulanţe pentru acordarea de îngrijiri medicale, ulterior acesta fiind transportat cu elicoperul SMURD la spital. Bărbatul ar fi încercat să se sinucidă şi aşa a ajuns în fântână.
Întrebarea zilei
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰