Bătrâni din Iași, soț și soție, găsiți morți în casă. Aurel și Efrosina nu mai fuseseră văzuți de trei zile
Descoperire macabră în Iași. Doi bătrâni, soț și soție, au fost găsiți morți în propria locuință, după ce nu mai fuseseră văzuți de 3 zile. Presa locală scrie că femeia ar fi avut probleme cardiace, iar bărbatul diabet. Deaocamdată, însă, cauza deceselor este necunoscută.
Vecinii au fost cei care au dat alarma, întrucât cei doi soți - de 84 de ani şi 85 de ani - nu mai fuseseră văzuți de câteva zile. Ajunși la adresa indicată, pompierii i-au găsit pe bătrâni fără suflare.
"Cele două persoane au fost găsite decedate în locuinţă de către pompieri, în Iaşi pe strada Islaz. La locul solicitării s-a deplasat o echipă de la Medicină Legală. Nu se cunoaşte cauza. Nu sunt semne de agresiune", a declarat medicul Diana Cimpoeşu, coordonator UPU SMURD Iaşi.
Bătrâni din Iași, găsiți morți în casă
Medicii afirmă că nu au descoperit urme de violenţă pe trupurile celor doi, însă polițiștii au demarat cercetările pentru a stabili cu exactitate ce s-a înt\mplat.
Presa locală scrie că femeia ar fi avut probleme cardiace, iar bărbatul diabet. Potrivit bzi.ro, cei doi dețineau o casă în Bucium și mergeau acolo zilnic cu mașina, dar în ultimele zile nu au mai fost văzuți. Aurel și Efrosina nu aveau copii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰