Beat la volan, un şofer din Iaşi a izbit mortal un căruţaş
Un bărbat de 51 de ani care consumase băuturi alcoolice a fost arestat pentru 30 de zile după ce, aflat la volan, a accidentat mortal un căruţaş.
Accidentul s-a petrecut vineri seară pe raza localităţii ieşene Schitu Duca, fiind implicate o căruţă şi un autoturism. În urma coliziunii, căruţaşul în vârstă de 55 de ani a murit. După testarea alcoolscopică, poliţiştii au stabilit că şoferul consumase băuturi alcoolice, iar surse din rândul anchetatorilor au precizat că avea o concentraţie ridicată de alcool în sânge.
Accident în Iaşi. Şoferul a fost arestat
Pe numele şoferului a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului, relatează news.ro. În cursul zilei de sâmbătă, bărbatul a fost prezentat în faţa instanţei, iar judecătorii au emis un mandat de arestare pe numele său pentru 30 de zile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰