Video Biserica de 10 milioane de euro a lui Gigi Becali, inaugurată. Andreea Bostănică nu a lipsit de la slujbă
Biserica de 10 milioane de euro a lui Gigi Becali a fost inaugurată astăzi. Slujba de sfinţire a fost oficiată de o faţă bisericească importantă. Ca de fiecare dată, atunci când este vorba despre Gigi Becali, prezente au fost şi vedete, influenceri şi nume importante din fotbal. Andreea Bostănică a acaparat declaraţiile.
"Eu tind, nu să promovez, să arăt că arăt că merg la biserică. Concerte, petreceri, mi se pare frumos să arătăm şi datorită cui avem viaţa pe care o avem şi că nimic nu se face fără Dumnezeu. De mică am crescut cu credinţă în Dumnezeu şi mă bucur că sunt creştin ortodoxă. Sincer, mereu, oricând, mereu când mi-a fost greu pe suflet, mereu când am fost nefericită sau un succes, am simţit că e Dumnezeu lângă mine", a declarat Andreea Bostănică pentru Observator.
Slujba de sfințire a bisericii a început la ora 8 dimineața după a continuat cu liturghia. Sunt câteva sute de persoane care au venit să se roage aici la biserica Sfântul Ioan Botezătorul ridicată cu ajutorul lui Gigi Becali. În 2020 a început construcția lăcașului de cult.
Chiar dacă nu este gata în totalitate, s-a oficializat această ceremonie de sfințire. După care, a avut loc liturghia care a fost ținută de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul. De acum vor fi slujbe în fiecare duminică aici, însă important de precizat este că astăzi nu a avut loc sfințirea cea mare, adică târnosirea, ci sfințirea mică, necesară pentru a putea ține slujbe în lăcaş.
Alături de Gigi Becali, în acest moment important, au fost soția și una dintre fiicele sale, Teodora.
