Video Carnavalul Piraților de pe insula Chios din Grecia, unic în lume. Cum îl sărbătoresc localnicii
Carnaval unic în lume pe insula Chios, din Grecia. Localnicii au făcut cinste cu vin şi mâncare turiştilor care veniseră să vadă cum se distrează grecii înainte de postul Mare. A ieşit o petrecere memorabilă, cu o paradă nemaivăzută, pe care o echipă Observator a filmat-o.
Pe ritmurile unei muzici vesele, parada colorată şi-a făcut loc pe străzile liniştite din Chios şi a îndemnat pe toată lumea la dans.
O dată pe an străzile din Chios sunt pline de oameni. Aici are loc carnavalul care marchează intrarea în post. Noi am intrat deja în spiritul sărbătorii aici, în stradă.
Portul și străzile din Chios s-au umplut cu oaspeţi veniți din vestul Europei şi de pe coasta Turciei aflată la şapte kilometri de insula din Egee. Localnicii i-au poftit pe toţi la dans şi la masă.
"Mulți oameni vin din toate colțurile lumii, se bucură de carnaval, dansează, beau, sunt multe lucruri distractive de făcut aici!", spune Emmanouil Konstantas, organizator.
Legenda spune că, în timpul unui carnaval, gărzile din turnurile de veghe au văzut că se apropiau piraţii.
"Pirații ne distrugeau ținutul și ne jefuiau. Noi ne-am luptat cu ei și am câștigat.", adaugă Konstantas.
Sătenii curajoşi i-au prins, însă, într-o ambuscadă pe piraţi. I-au învins şi au plimbat captivii pe străzi. În cinstea curajoşilor strămoşi, localnicii refac în fiecare an scena luptei şi sărbătoresc cu ouzo şi mâncăruri tradiţionale greceşti.
Localnicii abia aşteaptă carnavalul din Chios. Cine nu participă la reconstituirea luptei cu piraţii este liber să se costumeze cum vrea.
"Sunt foarte bucuros să spun că avem mulți oameni care vin aici în fiecare an. Foarte fericit să fac parte din asta.", spune un localnic.
"Sunt îmbrăcat în femeie mai ales, poate și ca un reporter.", spune un alt localnic.
Următorul reportaj din Chios îţi va dezvălui de ce insula este considerată unică în lume.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰