Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Ce de bani! Într-o lună îți cumperi Lamborghini, într-o lună iaht". Un jandarm din Bucureşti s-a trezit peste noapte cu 300.000 de euro în contul său

Un jandarm din Bucureşti s-a trezit peste noapte cu aproximativ 300.000 de euro în contul său. Nu, nu a câştigat la loto şi nici nu a fost vreo tranzaţie frauduloasă, ci doar o eroare.

de Redactia Observator

la 14.04.2024 , 17:13

"Ce de bani! Într-o lună îți cumperi Lamborghini, într-o lună iaht". Un jandarm din Bucureşti s-a trezit peste noapte cu 300.000 de euro în contul său - Facebook

Tânărul, originar din Gorj, a primit de fapt salariile tuturor colegilor săi. Jandarmul a realizat un video în care arată cu câți bani s-a trezit peste noapte în cont. „Ce de bani! Cum să nu vii la jandarmi? Într-o lună îți cumperi lamborghini, într-o lună iaht. Uite! Dau așa până mâine”, spune jandarmul.

S-a trezit peste noapte cu o mică avere în cont

Bucuria sa a fost însă necazul colegilor săi, care nu şi-au primit banii la timp. În urma sesizării acestei erori, jandarmului i-a fost retrasă suma exorbitantă de bani, iar angajaţilor li s-a promis că plata salariilor va avea loc cel târziu luni, 15 aprilie, scrie Gândul.

Articolul continuă după reclamă

Reprezentanții Jandarmeriei Capitalei au precizat că situația a fost remediată și că se fac verificări cu privire la cauza acelei erori tehnice.

„Din cauza unei erori tehnice de încărcare și preluare a unui fișier electronic, drepturile salariale aparținând unui grup de cadre militare ale Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București au fost virate în contul unui singur cadru militar al unității noastre din acel grup. Această situație a fost remediată seara trecută, iar în această dimineață, începând cu ora 09:00, personalul cu conturile deschise la banca respectivă și-a încasat drepturile salariale în mod corespunzător. La acest moment, se fac verificări cu privire la cauza acelei erori tehnice, fiind pentru prima dată când unitatea noastră se confruntă cu o astfel de situație”, au declarat reprezentanții Jandarmeriei Capitalei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » "Ce de bani! Într-o lună îți cumperi Lamborghini, într-o lună iaht". Un jandarm din Bucureşti s-a trezit peste noapte cu 300.000 de euro în contul său