Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ce şanse are să treacă moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu

La jumătate de an de la învestire, cabinetul Cîţu e în faţa primului test al majorităţii. Opoziţia a depus moţiune de cenzură prin care încearcă să trimită acasă Guvernul. Doar că are nevoie de votul a cel puţin 234 de parlamentari, ceea ce înseamnă că ar trebui să voteze moţiunea inclusiv unii din tabăra Puterii.

de Larisa Bernaschi

la 23.06.2021 , 20:52

Astăzi s-a făcut primul pas în încercarea opoziție de a da jos guvernul. Moțiunea de cenzură a fost citită în plenul parlamentului, însă băncile destinate guvernului au fost goale.

În cele 13 pagini prezentate, PSD îi reproșează guvernului că veniturile românilor nu au crescut, iar puterea de cumpărare e din ce în ce mai mică, ţinta de vaccinare propusă nu a fost atinsă, iar PNRR a fost făcut cu dedicație pentru clientela de partid. 

Ce şanse are să treacă moţiunea de cenzură

Vezi și

Pentru a trece moțiunea de cenzura e nevoie de cel puțin 234 de voturi, asta în condițiile în care toată opoziţia nu reușește să strângă mai mult de 205 parlamentari. Așadar ar avea nevoie de cel puțin 30 de voturi din tabăra puterii pentru a trece moțiunea de cenzură. 

E greu de crezut că se vă întâmpla acest lucru având în vedere că niciun partid nu își dorește cu adevărat să treacă acestă moțiune. PNL e precoupat de lupta interna, în timp ce social-democrații își doresc să mai rămână în opoziție. Votul pentru moțiune vă fi dat săptămână viitoare.

Larisa Bernaschi Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Ce şanse are să treacă moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu