Video Ce sunt cicadele, insectele zgomotoase care au împânzit mai multe zone din Capitală. "Nu par periculoase"
Un zumzet continuu, aproape asurzitor, s-a instalat în mai multe cartiere din Capitală. Nu e vorba de trafic sau șantiere, ci de o invazie de cicade. Sunt insecte inofensive, dar extrem de gălăgioase. Zeci, poate sute de masculi se aud zi și noapte în apropierea zonelor verzi. Specialiștii spun că nu sunt periculoase, dar disconfortul auditiv e real. Și nu sunt singurele: vara aceasta pare să fie a insectelor.
Temperaturile ridicate din ultimii ani au creat condiții ideale pentru reproducerea în masă a insectelor. Multe dintre ele nu şi-au mai făcut simţită prezenţa în România de zeci de ani.
Insectele pe care le țin în palmă sunt cicade adulte, au aripilor transparente, ochii mari, ieșiți din orbite. Acestea nu mai sunt în viață, dar zgomotul care se aude pe fundal este provocat de masculii încă vii, care își caută perechea.
Cicadele nu prezintă pericol: nu mușcă, nu înțeapă și nu transmit boli. Apar în masă vara, când căldura intensă declanșează ciclul lor natural de reproducere, o etapă firească din viața lor.
"Ele sunt anuale. Stau tot anul, sub formă de larve şi ies o perioadă foarte scurtă de timp, în timpul verii, bineînţeles. La masculi, jumate din abdomen este o cameră rezonatoare, care împreună cu nişte tobe, ca nişte membrane rezonatoare care acţionează cu picioarele, produc acel sunet foarte puternic", explică Adrian Bâlbă, biolog.
Zgomotul produs de cicade poate ajunge până la 100 de decibeli, iar cei care locuiesc în aproprierea spaţiilor verzi o ştiu cel mai bine. "Nu par să fie periculoase, decât sunetul care poate să fie asurzitor dacă sunt multe. Sunt deranjante când sunt aproape. Credeam că sunt nişte cabluri electrice care scot sunetul acesta. E ceva nou, cel puţin pentru mijlocul oraşului", spune o femeie.
Specialiştii spun că este un fenomen trecător care nu va dura mai mult de câteva săptămâni, însă suntem doar la jumătatea verii şi am asistat deja la o invazie de buburuze la Costinești, lăcuste în Deltă și molii în Capitală.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰