Video Pasionații de echitație se pot înscrie la cursuri de călărit la centrul din Mitocul Dragomirnei
Indiferent dacă sunteţi adulți sau copii, o lecție de echitație este oricând binevenită. Dacă aveţi drum prin judeţul Suceava şi sunteţi pasionaţi sau doar curioşi să fiţi iniţiaţi în tainele călăriei, trebuie să ştiţi că de curând, chiar în mijlocul naturii, în comuna Mitocu Dragomirnei şi-a redeschis porțile un centru de echitaţie. Şi dacă nu vreţi să învăţaţi să călăriţi, puteţi doar să vă împrieteniţi cu animalele şi să le hrăniţi.
Instructorii transmit că este foarte important ca mai întâi să ne descoperim pasiunea pentru echitație și foarte important să creăm o conexiune cu animalul încă de la început.Tot ei consideră că este necesar ca cei interesați să realizeze cât mai des aceste ore de echitație, cel puțin două pe săptămână, deoarece ele ajută la formarea musculaturii pentru începători.
La fel de importantă este și atitudinea pe care fiecare persoană o adoptă atunci când stă în șa, lucru care se poate deprinde cu ușurinţă prin participarea cât mai frecventă la lecțiile de călărie. Un alt aspect foarte important este legătura pe care fiecare o realizează cu animalul, conexiune despre care cei pasionați spun că este unică.
Mitocul Dragomirnei, un loc feeric pentru turiști
Redeschiderea centrului oferă pasionaților de echitație, pe lângă posibilitatea de a se înscrie la cursuri și posibilitatea de a vizita animalele precum si oportunitatea de a ajuta proprietarii la întreținerea sau chiar hrănirea cailor. De asemena, au fost puse la dispoziție și câteva țarcuri cu animale domestice precum iepuri, gâște, rațe sau găini, prilej unic pentru copiii care locuiesc la oraș si nu au posibilitatea de a interacționa zilnic cu astfel de animale.
Mitocul Dragomirnei este o locație într-un cadru natural deosebit, aflată în județul Suceava, destinată atât localnicilor cât mai ales turiștilor care doresc să se bucure de un peisaj natural deosebit.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰