Observator » Evenimente » Cheful de joacă i-a împins către un teribilism extrem: Doi copii, filmaţi plimbându-se agăţaţi de un troleibuz în Braşov

Video Cheful de joacă i-a împins către un teribilism extrem: Doi copii, filmaţi plimbându-se agăţaţi de un troleibuz în Braşov

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 26.02.2023, 13:18 | Modificat la 26.02.2023, 13:18

Câteva secunde de joacă s-ar fi putut transforma în clipe de coşmar pentru doi copii din Braşov. Dornici de distracţie, s-au plimbat agăţaţi de troleibuz, în cartierul Astra din oraş, relatează BizBraşovImaginile au fost surprinse de pasagera unei maşini, lucru care părea că i-a bucurat pe cei doi: în timp ce se ţineau de troleibuzul în mişcare, zâmbeau la cameră. 

Se pare că nu e prima dată când copiii pornesc într-o astfel de aventură. Potrivit BizBraşov, aceștia pândesc troleibuzele în zona stației de la Orizont sau chiar în capătul de linie din zonă, iar apoi călătoresc atârnați câte o stație sau mai multe.

Unul dintre șoferii RATBV a declarat pentru publicaţia din Braşov că există pericolul ca sistemul captatoarelor să se dezarmeze în mers, dacă elementele de susținere sunt trase. Totodată, oricând există riscul ca "aventurierii" să cadă și să se rănească grav.

Copiii au fost observați pe camerele de supraveghere ale mijloacelor de transport în comun, dar în momentul în care șoferul a oprit şi a încercat să le dea o lecţie, aceştia au fugit. 

Articolul continuă după reclamă