Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Cinci angajaţi CFR, prinşi în timp ce furau dintr-un vagon, în Galaţi. Au băgat 620 de kg de cereale în saci, înainte de a fi găsiţi

Cinci angajați de la districtele căi ferate din județul Galați au fost prinși în flagrant în timp ce furau bunuri din vagoane de marfă.

de Redactia Observator

la 13.12.2023 , 15:50

IPJ Galați anunță că marți, în jurul orei 12:45, „polițiștii din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Galați – Biroul de Investigații Criminale au depistat în flagrant delict cinci bărbați, angajați ai două districte căi ferate, în timp ce încărcau într-un autovehicul 7 saci cu cereale (boabe), grâu și porumb, bunuri care ar fi fost sustrase din vagoane de marfă”.

Cei depistați au fost identificați, stabilindu-se că doi dintre aceștia, de 51, respectiv 56 de ani, sunt din municipiul Galați, alți doi, de 55 și 56 de ani, sunt din satul Pleșa, comuna Berești-Meria, județul Galați, iar cel de-al cincilea, de 33 de ani, este din municipiul Brăila.

Ce cantitate de cereale au fost găsită la percheziţii

Articolul continuă după reclamă

Cu sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului Județean Poliție Transporturi Galați, au fost efectuate verificări, în zona triajului Larga, fiind descoperiți 9 saci încărcați cu același tip de cereale.  Ca urmare, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în municipiul Galați, la locuința unui alt bărbat, de 56 de ani, care ar avea funcția de șef de echipă în cadrul unuia dintre cele două districte.

„În urma percheziției, au fost descoperiți 5 saci cu grâu, 2 butoaie (unul din lemn și unul de tablă, ce conțineau porumb și grâu amestec), 3 saci mari (fiecare având greutatea aproximativă de 800 de kg) cu grâu, 28 de saci (dintre care 15 cu porumb și 13 cu grâu), iar, într-o magazie, pe jos, a fost descoperită o cantitate de porumb și grâu, ce urmează a fi stabilită cu exactitate. De asemenea, în timpul flagrantului delict, au fost descoperiți 30 de saci, fără conținut, în portbagajul autovehiculului, precum și 16 saci cu cantitatea totală de 620 kg cereale, care au fost ridicați”, a anunțat IPJ Galați.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Cinci angajaţi CFR, prinşi în timp ce furau dintr-un vagon, în Galaţi. Au băgat 620 de kg de cereale în saci, înainte de a fi găsiţi