Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cine a fost Răzvan Theodorescu. "Titanul intelectual" a suferit prigoana regimului comunist, pentru că nu "a turnat" un profesor

Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române și fost ministru al Culturii, a încetat din viaţă la 83 de ani. Academicianul era internat de trei săptămâni la Spitalul Floreasca. 

de Redactia Observator

la 06.02.2023 , 20:18

Răzvan Theodorescu, istoric, doctor în ştiinţe, profesor universitar și critic de artă, a fost la conducerea Televiziunii Române între 1990 și 1992. A prins un moment controversat din istoria recentă a României: Mineriada din 1990. A fost vicepreședinte al Academiei Române, politician și ministru al culturii în Guvernul Adrian Năstase. 

Adrian Năstase, fost premier: Am reuşit să înfiinţăm zeci de muzee, să ne facem clădiri importante, 

ar fi trebuit să ne vedem în urmă cu câteva zile la lansarea noului album Titulescu, n-a putut să vină, era deja internat în spital.

Vezi și

Prin scrierile pe care şi-a pus semnătura, Răzvan Teodorescu ne-a învăţat ce înseamnă Europa de Sud, am cunoscut Bizanţul, Balcanii şi relaţiile dintre Occident şi Orient de care vorbea adesea. 

Pe acelaşi subiect

Lucian Romaşcanu, ministrul Culturii: Am pierdut unul dintre cei mai buni, importanţi oameni de cultură ai României.

Ion Păun Otiman, secretar general Academia Română: Mi-a rămas în memorie ca unul dintre ultimii enciclopedişti români de marcă. Avea o cultură de-a dreptul de invidiat, avea o memorie mai mult decât de invidiat.

Răzvan Theodorescu, unul dintre marii oameni de cultură ai României

A publicat peste 15 lucrări de istorie, artă românească și europeană și mai bine de 600 de articole în reviste din țară și străinătate. A fost membru al mai multor academii, printre care Academia de Științe din New York. În timpul dictaturii lui Nicolae Ceauşescu, Răzvan Theodorescu a cunoscut prigoana regimului comunist din cauza faptului că a refuzat să își toarne un profesor.

Aurel Pop, președintele Academiei Române: A fost un titan intelectual, un om de o rară cultură generală şi de o cultură de specialitate. Se pricepea aşa de bine să descrie arta noastră medievală, monumentele ctitoriile, pictura veche, scultura, arhitectura.

Petre Roman, fost premier: A fost şi un mare caracter, că asta înseamnă a fi cu adevărat intelectual în slujba poporului tău, aşa cum a fost el. A avut o acoperire universală, era un om recunoscut pentru competenţa sa în Europa, fără îndoială. Dar chiar şi în Statele Unite, de exemplu. Şi chiar şi în alte tone ale lumii, în India sau în China.

Şi patriarhul României şi-a exprimat regretul. Subliniază într un mesaj că Răzvan Teodorescu a înțeles profund rolul Bisericii în societate. Răzvan Theodorescu a fost laureat al Premiului Herder și a fost distins cu Ordinul Național "Pentru Merit" în grad de Comandor. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Cine a fost Răzvan Theodorescu. "Titanul intelectual" a suferit prigoana regimului comunist, pentru că nu "a turnat" un profesor