Video Cine este Laura, tânăra jumătate româncă, jumătate italiancă ce a ajuns la Campionatul Mondial de Robotică
O tânără cu origini române este singura "italiancă" ce va reprezenta Italia la un concurs mondial de robotică, în Houston. Adolescenta de 15 ani, născută la Genova, este chiar căpitanul echipei din ţara gazdă şi a căştigat deja o competiţie ţinută în ţara natală. Amuzant este faptul că alături de Laura, şi alte echipe de români au fost printre premianţii concursului de robotică ţinut în peninsulă.
- IPS Teodosie spune că mătăniile sunt mai bune pentru muşchi decât mersul la sală. DETALII la Observator 17:00, la Antena 1
- PNL vrea alianţă cu toată dreapta după eliminarea Dianei Şoşoacă. Acuză că Marcel Ciolacu şi-a aranjat turul 2 cu George Simion
E momentul în care Laura Ponci, o adolescentă de 15 ani cu parinţi români, aude că este printre cei 10 finalişti ce vor ajunge la Campionatul Mondial de Robotică din Houston, Texas. Va reprezenta acolo Italia, ţara în care s-a născut.
De unde a pornit pasiunea Laurei pentru robotică
Laura Ponci: Eram şocată, nu îmi venea să cred. Am realizat numai când eram acolo, sus pe scenă, şi eram foarte fericită şi nu îmi venea încă să cred.
Pasiunea Laurei pentru roboţi a apărut dintr-o întâmplare. Chiar şi aşa, nu a stat mult pe gânduri când i s-a propus să se înscrie în echipa de robotică de la şcoală. Şi nici când, deşi era singura fată din echipă, a fost desemnată căpitan.
- Cum se construieşte un robot de la zero. Cei mai talentaţi tineri pasionaţi de robotică şi-au dat întâlnire...
- Jobul cu salarii uriașe vânat de tinerii români: "Mi s-a spus cam 7.000 - 8.000 de euro"
- Compania la care Cosmin spune că s-ar angaja pe minimum 4.000 de euro pe lună. "Nu au vrut să spună salariul"
Laura Ponci: Am ajuns eu Căpitan pentru că în echipa mea erau numai băieţi. Nu erau atenţi la detalii şi atunci mentorul meu a spus: "O poţi face tu pe căpitanul, să faci documente, să te uiţi cum lucrează toţi".
Deşi trăiesc în Italia de 25 de ani, părinţii Laurei nu s-au gândit nicio clipă că fata lor va reprezenta ţara adoptivă la competiţii internaţionale.
Cristian Ponci, tatăl fetei: Pot să zic că mi-au dat lacrimile. În momentul în care au anunţat acolo m-au cuprins emoţii mari. Eram foarte mândru.
Adolescenta vrea să convingă cât mai multe fete să înveţe robotică
La Huston, Laura nu va trebui doar să arate că ştie robotică, ci şi să-i convingă pe cei de vârsta ei să dea o şansă acestei ştiinţe a viitorului.
Laura Ponci: Acolo vreau să mă duc cu ideea de Girl Ambassador (ambasador în numele femeilor). Voi spune fetelor să vină în domeniul roboticii, să facă robotică pentru că nu sunt prea multe fete.
La competiţia Tech Challenge Italy Championship, unde Laura a fost premiantă, au participat şi câştigat la diferite categorii 4 echipe româneşti, din Arad şi Bucureşti.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰